EvenimenteRezina

Noi detalii despre cadavrul depistat în Rezina. Poliţia continuă să tacă

În ziua când a apărut în CUVÂNTUL informaţia despre cadavrul descompus al unui bărbat depistat într-o râpă din Rezina, la redacţie a venit Valentina Omelcenco, angajată la Centrul de poştă Rezina. Dumneaei ne-a declarat că ştie cine a fost bărbatul respectiv.

„Este vorba de Iu. D., vecinul meu de pe str. Gorki, 23, născut în a. 1949. Dânsul mulţi ani a locuit singur, avea o pensie de 230 de lei şi mai primea o indemnizaţie de 100 de lei. Se hrănea mai mult din containerele cu gunoi sau din ceea ce îi dădeau vecinii. Trăia în nişte condiţii dezastruoase, fără curent electric, încălzire. Anul trecut o nepoată de-a lui, care locuieşte la Râbniţa, mi-a spus că l-a aranjat la Azilul de bătrâni din Rezina, dar peste un timp el ar fi plecat de acolo. Ultima dată i-am adus pensia pe 16 octombrie 2018. După aceea a dispărut. Eu am declarat la un poliţist care locuieşte în casa nr. 69 de pe str. Păcii despre dispariţia omului, dar ce a fost mai departe nu ştiu.

Pe 15 februarie c. trei poliţişti au venit la mine şi m-au luat la morgă să le ajut să identifice cadavrul. L-am recunoscut după pantaloni, haină şi încălţăminte, pentru că din cap, mâini, piept rămăsese numai oasele. Cum a ajuns Iurie acolo, ce s-a întâmplat putem doar bănui… Poliţiştii mi-au mulţumit şi m-au adus acasă cu maşina lor. Nu ştiu cum îi cheamă, pentru că nu s-au prezentat. Ce au făcut mai departe tot nu ştiu”, ne-a spus femeia.

După convorbirea cu dna Valentina, dorind să aflăm ce măsuri a întreprins poliţia pentru a stabili identitatea, cauzele şi cirsumstanţele morţii respectivului, am sesizat a doua oară Poliţia din Rezina. Şi de data aceasta la demersul redacţiei nu a urmat reacţia respectivă.

Reporter „C”

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close