Social

Haralambie Ioviță – laloveanul cunoscut în lume prin muzica sa

Cunoscutul muzician și rapsod popular Haralambie Ioviță s-a născut la 10 februarie 1919 în satul Lalova, județul Orhei. A învăţat la şcoala primară din satul natal. Mergând cu părinţii duminică de duminică la slujbă, s-a apropiat de strana bisericii, fiind atras de cântările liturgice, atracţie care l-a însoţit tot restul vieţii.

Din 1933 timp de 13 ani cântă în orchestra armatei (instrumente – clarinetul, saxofonul). Apoi activează în Bucureşti alături de cele mai apreciate orchestre populare: Stănescu, Budişteanu, Urziceanu etc.; din 1949 – în orchestra populară a radioului, din 1955 – Orchestra Barbu Lăutaru a Filarmonicii de Stat din Bucureşti, unde a activat ca solist instrumentist până în 1970.

În aceşti 15 ani a participat la numeroase turnee în toate capitalele Europei de Est, în Elveţia, Grecia, Franţa, China. Din 1970 a rămas în Elveţia, unde timp de trei ani a cântat în orchestra lui Jean Ionescu, activând mai apoi (până în 1984) ca profesor de muzică la Conservatorul popular din Geneva. După pensionare şi-a continuat activitatea în corala A. Lauda a Conservatorului, iar între 1988-1998 a dirijat corala Echo din Valais. Pe parcursul bogatei şi variatei sale activităţi a obţinut numeroase distincţii.

Paralel cu activitatea sa de bază a continuat să activeze şi în domeniul muzicii bisericeşti. A dirijat corul bisericii „Toţi Sfinţii români” din Lausanne. În 1973 a făcut parte din grupul celor care au lansat iniţiativa primelor slujbe ortodoxe în limba română la Geneva. În 1975 este fondată Parohia ortodoxă a românilor din Geneva – „Învierea Domnului”, iar pe lângă ea – Asociaţia culturală George Coşbuc, avându-l ca preşedinte pe H. Ioviţă. Aceasta a organizat mai multe serate culturale dedicate unor personalităţi de vază ale culturii româneşti, acţiuni caritabile, trimiterea de ajutoare în România în perioada imediat următoare evenimentelor din 1989; constituirea Coralei parohiale, capabilă să interpreteze, pe patru voci, colindele şi alte compoziţii corale româneşti etc. Pentru a savura minunata lui muzică pe aici se abăteau ades regele Mihai cu regina Ana.

A fost şi ctitor al bisericii din satul natal: a donat bisericii din Lalova o Evanghelie copertată în argint şi pietre scumpe, cât şi o mulţime de cărţi bisericeşti.

Toată viaţa i-a fost pusă în întregime în slujba muzicii, lui Dumnezeu şi a semenilor. A decedat la 12 aprilie 1999, de Paşti, visul său de a mai vizita odată localitatea natală rămânând neîmplinit.

Ion Grițcu, profesor de istorie, comuna Lalova

 

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close