Evenimente

Încă o pomană din partea Guvernului în preajma alegerilor

Persoanele cu dizabilități locomotorii vor fi scutite de achitarea plăților vamale la importul autoturismelor cu capacitatea cilindrică de până la 2 500 cm3, indiferent de termenul de exploatare, a decis recent Guvernul.
Pentru a beneficia de scutiri, solicitanții vor trebui să prezinte un set de acte prevăzute în pct. 17 al Regulamentului cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale şi vamale la importul mijloacelor de transport cu destinație specială (HG nr. 474/2016).
Noile amendamente simplifică considerabil procedura de import a autoturismelor cu destinație specială, fiind eliminate condițiile care prevedeau ca autoturismul să fie donat sau reutilat corespunzător.
De asemenea, astfel de vehicule vor putea fi importate cu scutiri odată la 5 ani. Până acum, acest lucru era posibil doar după expirarea termenului de 7 ani.
O altă noutate e că, de facilitățile enumerate vor beneficia toate persoanele cu nevoi speciale, indiferent de gradul de dizabilitate.
Scopul acestor modificări a fost de a spori gradul de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități prin facilitarea mobilității acestora, anunţă Guvernul.
Modificările vor intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close