EvenimenteTelenești

Atenție maximă la respectarea normelor de securitate

În perioada sezonului rece, un factor generator de situații de urgență, în special incendii, cu urmări grave, îl reprezintă exploatarea necorespunzătoare a sobelor și neîntreţinerea coşurilor de evacuare a fumului.

În localitățile raionului Telenești, de la începutul anului curent, s-au produs 6 incendii, dintre care 5 în case de locuit. Chiar în ziua de Crăciun s-a produs un incendiu într-o locuinţă din Mihălașa, pe 16 ianuarie – într-o locuință din Leușeni, peste 3 zile – într-o gospodărie din Coropceni și în alta din Negureni, iar pe 24 ianuarie s-a produs un incendiu în Ghiliceni. Toate au fost generate de nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor și canalelor de evacuare a fumului sau construcția greșită a sobei și canalului de evacuare a fumului și s-au soldat cu locuințe distruse de flăcări.

Pentru evitarea situațiilor în care este pusă în pericol viața persoanelor, Secția Situații Excepționale Telenești face un apel la responsabilitate din partea cetățenilor în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a sobelor și canalelor de evacuare a fumului.

În așa fel, în fiecare an, înainte de utilizare, sobele, coșurile de fum și celelalte instalații de încălzire se controlează și se înlătură defecțiunile constatate. Este interzisă folosirea sistemelor de încălzire cu improvizații, supraalimentate cu lemne sau lăsate nesupravegheate. De asemenea, nu este permis ca în structura coșului de fum să fie zidite elemente combustibile ale acoperișului sau ale planșeului.

Totodată, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, pentru semnalizarea timpurie referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

În cazul în care, în locuință, se simte miros caracteristic de fum, imediat se părăsește încăperea și se închid toate uşile şi ferestrele, mai apoi după caz se deconectează energia electrică. Toate aceste situații trebuie anunțate imediat la numărul unic de urgență 112.

Vladimir Macari, specialist superior al Serviciului Apărare Împotriva Incendiilor al Secţiei Situaţii Excepţionale Teleneşti, căpitan al serviciului intern

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker