Politic

Adresare la Procuratură privind fraudarea consumatorilor de energie cu 15 mln dolari

Mai mulți experți în energetică susțin că în anul 2008, prin implementarea unor scheme de procurare a energiei prin intermediul unei companii intermediare, consumatorii au fost prejudiciați cu peste 14,5 milioane de dolari. Pe marginea acestui caz de fraudare a consumatorilor, grupul de experți urmează să se adreseze la Procuratură.

Într-o conferință de presă la IPN, experţii Sergiu Tofilat, Tudor Şoitu şi Victor Parlicov au dezvăluit schemele de fraudare a consumatorilor. Foto Ion Vasilică.

 Sergiu Tofilat a spus că, potrivit datelor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în anul 2008 furnizorii străini au livrat energie electrică în Republica Moldova în volum de 2,959 miliarde kWh, prin intermediul SA „Energocom”, subordonată Ministerului Economiei. Potrivit expertului, începând cu luna mai 2008, SA „Ener-gocom” a modificat schema contractuală de import a energiei din Ucraina. Astfel, 70% din volumul de energie electrică din sistemul energetic din Ucraina era procurat de la ГПВД „Укринтерэнерго” la prețul de piață (0,04 USD/kWh), în timp ce 30% din energie a început să fie procurată prin compania-intermediar „Energo-Partner” Kft la un preț majorat (0,053 USD/kWh). Începând cu luna iulie 2008 volumul livrărilor de energie prin compania-intermediară, la preț majorat, a crescut la 72-74% din totalul energiei importate din Ucraina, diferența fiind achiziționată de la ГПВД „Укринтерэнерго” la prețul de piață.

Sergiu Tofilat a menționat că, doar în perioada mai-decembrie 2008, consumatorii din Republica Moldova au fost prejudiciați cu peste 14,5 milioane dolari, ca urmare a procurărilor de energie prin compania-intermediară „Energo-Partner” Kft la un preț mai mare decât cel oferit de ГПВД „Укринтерэнерго”.

Expertul Tudor Șoitu a declarat că grupul de experți solicită ca oamenii legii să examineze toate argumentele și probele prezentate, precum și circumstanțele expuse și să dispună începerea urmăririi penale pe acest fapt. Experții solicită aprecierea juridică a acțiunilor și inacțiunilor din partea persoanelor responsabile, printre care premiera de atunci Zinaida Greceanâi, ministrul economiei Igor Dodon și Alexandru Gusev, director general al SA „Energocom”, toți trei membri ai delegației Republicii Moldova pentru deplasare la Kiev, în perioada 21-22 aprilie 2008, în vederea purtării negocierilor asupra subiectului furnizării energiei electrice.

Expertul în energetică Victor Parlicov a menționat că în ceea ce ține de procurarea energiei dintotdeauna a existat o practică de a purta negocieri în privința contractului de achiziționare cu ușile închise, în lipsa unui proces transparent și fără a respecta condiții minime de concurență loială. Potrivit lui, anul acesta pentru prima dată, la insistența societății civile și a organizațiilor internaționale, a fost organizat un tender, în condiții cât de cât transparente. La sfârșitul lunii martie, a fost semnat contractul cu DTEK „Traiding” din Ucraina. Însă după o lună, ignorând și sfidând orice transparență și fără a ține cont de sugestiile partenerilor externi vizavi de asigurarea procesului decizional, se anunță direct pe site despre semnarea unui nou contract cu furnizorul din regiunea transnistreană ЗАО „Молдавская ГРЭС”. În opinia sa, acest fapt înseamnă că fiecare consumator face o contribuție pentru finanțarea regimului separatist, procurând de la ei energie.

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker