EvenimenteRezina

Cu Doamne ajută și lume multă începem anul 2019

A fost o zi deosebit de frumoasă, cu soare, zăpadă şi voie bună.

 

Nici un lucru nu apare fără motiv, totul apare pe o temelie oarecare, dintr-o anumită necesitate, afirma Democrit. Nu a apărut fără motiv nici necesitatea desfăşurării Iarmarocului de caritate, al doilea an consecutiv, în satul Cinișeuți, raionul Rezina. El are drept scop colectarea de fonduri pentru anumite acţiuni sociale.

 

În 2018 la Iarmarocul de caritate au fost colectate resurse financiare pentru deschiderea cantinei sociale. În acest an Iarmarocul a fost organizat din inițiativa AO Speranța, condusă de Ana Maznic, cu participarea unei echipe de voluntari din ansamblul Moştenitorii în scopul de a aduna fonduri pentru amenajarea în sat a unui scuar pentru vârstnici și persoane cu dizabilități.

Principiul nostru este: suntem toti triști, dar sunt şi mai triști ca noi – să mergem la ei!

La realizarea ideii au contribuit agenții economici din sat sat ÎI Cozacenco Ludmila, SRL Regional Meat, SRL Corovai Andrei, ÎS Ocolul Silvic Cinișeuți, SRL Alfidcom, ÎI Țâganiuc Valentina, SRL Cinmar-agro, colectivele Grădinițelor de copii Mesteacănul și Ghiocel. Şi-a prezentat lucrările meșterul popular Valeriu Roșca, iar mai multe gospodine au scos la tarabe copturi delicioase. Cu un sprijin financiar a venit și AO HelpAge International. În calitate de oaspeţi i-am avut pe vo-luntarii de la organizaţia nonguvernamentală Razele Speranței din Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina.

Foarte solicitate au fost bucatele tradiţionale: mămăliga, fripturica și costița de porc, sarmalele, izvarul, comercializate la prețuri simbolice de 5-10 lei.

Cu un bogat program de cântece, colinzi și urături a bucurat publicul ansamblul Moștenitorii, dar şi voluntarii din Pripiceni-Răzeşi.

Toți am trăit sentimente frumoase, am avut întâlniri de suflet cu oaspeții și consătenii…  În cadrul iarmarocului au fost colectaţi 6488 de lei. Cu susținerea Consiliului Local, dar şi al consătenilor noştri, tuturor oamenilor cu suflet mare credem că vom reuşi să realizăm proiectul. Doritorii de a contribui la această intenţie se pot adresa la Asociația Obștească pentru îngrijirea medico-socială a persoanelor social vulnerabile Speranța din s. Cinişeuți.

Liubovi Golub

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker