Evenimente

Înotătorul Ion Lazarenco, propus la Premiul Nobel pentru Pace

Ion Lazarenco-Tiron, originar din satul Brăviceni, raionul Orhei, primul om de pe glob care a reușit să traverseze din prima încercare înotând cele șapte strâmtori, va fi propus de Guvernul Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace. Decizia a fost anunțată marți, 22 ianuarie, de premierul Pavel Filip, în timpul unei întrevederi cu sportivul, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Guvernului.

 

Pavel Filip a apreciat faptul că, deși este stabilit de mai mulți ani în Irlanda, Ion Lazarenco-Tiron întotdeauna a arborat drapelul Republicii Moldova, fiind un ambasador al Moldovei peste hotare. „Eu cred că faptele Dumneavoastră vorbesc de la sine, iar noi suntem obligați să-i apreciem pe cei care aduc plusvaloare țării. De fapt, primul mesaj pe care trebuie să-l promoveze fiecare dintre noi este cel de apreciere a Republicii Moldova. Poate să nu ne placă conducerea țării, dar țara suntem obligați să o iubim”, a spus premierul.

Ion Lazarenco a spus că este mândru să fie cetățean al Republicii Moldova, menționând că fiecare este obligat să facă ceva pentru a schimba lucrurile și a construi o țară prosperă. Sportivul a povestit despre experiența sa și momentele inedite în timpul traversării strâmtorilor, unde a înotat în condiții extreme lângă rechini, în ape cu temperaturi foarte joase și curenți puternici.

Ion Lazarenco-Tiron a fost declarat trei ani consecutiv „Cel mai bun înotător al Irlandei”, devenind și prima persoană de pe glob care a traversat din prima încercare cele șapte strâmtori. În anul 2018, sportivul a fost desemnat „Omul Anului” de către Asociația Mondială de Înot în Aer Liber.

În imagine: Ion Lazarenco-Tiron.

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker