Casa de cultură din Ivancea şi-a deschis uşile după 20 de ani
După o perioadă de 20 de ani, Casa de cultură din satul Ivancea are un sediu. Cu această ocazie, duminica trecută a fost mare sărbătoare pentru întreaga comună.
În alocuțiunea sa în faţa celor prezenţi dl Oleg Gașper, primarul comunei Ivancea a ținut să remarce că s-a reușit mai întâi retrocedarea încăperii respective, apoi reparația ei şi repunerea în circuitul cultural. Chestia e că acum căminul de cultură propriu zis se află la nivelul II al clădirii în care se află și primăria comunei. Odată cu privatizarea terenurilor, nivelul respectiv a fost împărțit sătenilor în calitate de cotă valorică. După mai mute negocieri, primăria a reuşit să ofere noului proprietar altă încăpere.
Lucrările de renovare au fost inițiate în anul 2018. Consiliul Raional Orhei a alocat pentru reparația obiectivului respectiv 596 mii lei, iar primăria – circa 200 mii lei.
În cadrul festivității dl Gașper a făgăduit că în primăvară va demara construcția unui cămin de cultură la Brănești, sat din componenţa comunei.
La casă nouă, desigur, au sosit şi oaspeţi: Tudor Golub, președintele raionului Orhei acum degrevat din funcție și Elena Guler, șefa Secției Cultură. Iar colectivele artistice din cele trei sate ale comunei au creat o atmosferă deosebită.
Reporter ”C”