EvenimenteTelenești

La Telenești a fost înmânat al patrulea Trofeu DAC

Ziua Națională a Culturii, serbată pe 15 ianuarie, odată cu aniversarea din ziua naşterii Marelui Eminescu, își are deja al patrulea an surprizele ei la Telenești. Una din acestea este înmânarea Trofeului DAC (Dăinuire pe Altarul Culturii), considerat de către slujitorii Demetrei din raion cel mai prestigios premiu în domeniu.

Mai întâi s-au adunat muzicanții din orchestra de muzică pupulară Poiana Codrului: Andrei Midoni, acordeonist și contrabasist vine de la Copăceni, baștina poetului Andrian Păunescu, Ioachim  Banari, țambalist, – de la Brânzeni, Pavel Casian, șeful Secției Cultură, Tineret și Sport Telenești îmbracă şi dânsul costumul național și pune mâna pe vioară. Ceilalți muzicanți și interpreți activează în centrul raional. „Poiana Codrului” a pregătit spectacolul muzical care a însoţit solemnitatea organizată la Centrul raional de Cultură anul acesta pentru conducătorii şi membrii colectivelor de artişti amatori, bibliotecari, primari, angajaţi ai muzeului, orăşeni.

În cadrul Galei Culturii au fost premiaţi cei mai buni dintre cei mai buni, care s-au manifestat pe parcursul anului 2018: Raisa Pinteac, profesoară de limba română la Liceul Teoretic Lucian Blaga, care întreţine un parteneriat extraordinar cu instituțiile de cultură din raion; Victor Drăgan, primarul de Budăi, unde pe parcursul anului trecut au avut loc activități culturale notorii; Zinaida Dica, directoarea căminului de cultură din Inești; Ana Balan, bibliotecară la Ordășei, care are o experienţă de activitate de mai bine de patru decenii; Ion Grițcu, de peste trei decenii director artistic la Centrul de Cultură din Telenești, care în această zi a împlinit vârsta de 70 de ani. Şi, bineînțeles, a fost înmânat Marele Premiu, numit Trofeul DAC (Dăinuire pe Altarul Culturii) pentru merite deosebite în acest domeniu.

Trofeul DAC i-a revenit dnei Maria Furdui (în dreapta), directoarea Bibliotecii Publice Raionale Vasile Alecsandri pentru contribuție la dezvoltarea culturii teleneștene prin iniţierea și implementarea diferitor proiecte socio-culturale, profesionalism și dăruire de sine, înmânat de dna Ecaterina Furculiţă, vicepreşedinta raionului Teleneşti.

Cu melodii de suflet au evoluat interpreții autohtoni Veronica Bunu, Andrian Levițchi, Vasilisa Răilean, Ilie Cazacu, Lilian Balan. Un grup de elevi de la Liceul Teoretic Lucian Blaga au recitat din versurile lui Eminescu. La finele spectacolului, participanţii au depus flori la bustul poetului Mihai Eminescu.

Ion Cernei

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Un comentariu

  1. Pingback: La Telenești a fost înmânat al patrulea Trofeu DAC – Biblioteca Publică Raională „Vasile Alecsandri” Teleneşti, Moldova

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker