Economie

De unde a luat Ilan Șor bani pentru a „dărui” orheienilor 37 de microbuze noi

După 3,5 ani de la promisiunea electorală „locală” a lui Ilan Șor și cu 2 luni înainte de scrutinul parlamentar, transportul la Orhei a devenit gratuit 4 ore pe zi. Câteva detalii financiare de context.

În 2015, Ilan Șor a câştigat Orheiul inclusiv cu promisiunea transportului gratuit, care ar fi urmat să fie pus la dispoziția orheienilor practic imediat şi necondiţionat. După 3,5 ani, transportul a devenit gratuit pentru 4 ore pe zi. Acum, primarul Ilan Șor aspiră la Parlament şi, cu 2 luni înainte de alegerile din 2019, se laudă că şi-a îndeplinit promisiunea electorală, relatează radioorhei.info.

Cu 3 zile până la finele anului 2018 şi cu aproape 2 luni înainte de scrutinul parlamentar din februarie 2019, la Orhei au fost puse în circulaţie 37 de microbuze noi, cu un grafic ce include şi 4 ore pe zi de transportare gratuită a călătorilor pe rutele orăşeneşti. Cu acest prilej, primarul Ilan Șor, care în prezent aspiră la funcția de deputat în Parlament – atât pe lista partidului pe care îl conduce, cât şi în circumscripţia uninominală Orhei, s-a lăudat că şi-a realizat „promisiunea electorală”.

Noutatea despre apariția celor 37 de microbuze pe străzile Orheiului nu a fost însoțită de careva detalii financiare, dar s-a relevat că acestea sunt “încă un cadou” din partea lui Ilan Șor pentru orheienii care “vor circula gratis, la fel ca în perioada sovietică”.

Cele 37 de microbuze care circulă acum prin Orhei sunt de model ГАЗ Газель, au fost produse în Rusia şi fiecare dispune de 20 de scaune pentru pasageri.

Câteva aspecte financiare de context transpar, totuși, din unele date recente.

În august 2018, autorităţile municipale şi-au exprimat acordul ca ÎM Orhei Transport să achiziţioneze, în rate sau în leasing, 43 de autobuze noi, cu o valoare de cca 17 650 000 lei.

În octombrie 2018, din bugetul municipal au fost alocaţi 9 822 400 lei pentru majorarea capitalului social al ÎM Orhei Transport, pentru “dezvoltarea întreprinderii (…) şi infrastructurii rutiere”. Banii au fost alocaţi de Consiliul Municipal Orhei, care a fost convocat de primarul Ilan Șor în ședință extraordinară. Tot atunci, consilierii au votat şi pentru ca Orhei Transport să încheie un contract de leasing cu Victoria-Leasing SRL, pentru procurarea unor autobuze noi, iar Asociaţia Obştească (AO) Pentru Orhei – să fie fidejusor (garant) al acestei tranzacţii. Termenul leasingului a fost stabilit pe o perioadă de 3 ani, cu o contribuţie iniţială în mărime de 40%. Sursa de acoperire a cheltuielilor legate de procurarea microbuzelor noi a fost determinată “parțial din contul capitalului social şi parţial din contul ÎM Orhei Transport. De notat că alocarea mijoacelor financiare întreprinderii subordonate s-a făcut după ce, cu o săptămână mai înainte,  autorităţile municipale au  acceptat să fie sponsorizate timp de 3 ani de AO Pentru Orhei, pentru „dezvoltarea infractructurii rutiere” şi au precizat bugetul municipal cu 9 822 400 lei atât la venituri, cât și la cheltuieli.

Acum 3 ani (decembre 2015),  Ilan Șor promitea, în cadrul unei prezentări publice de amploare,  conexe cu transportul gratuit, că parcul de maşini de pe rutele urbane va fi înnoit cu 12 autobuze MAZ (Belarus) şi 19 microbuze Hyunday (Coreea de Sud) care urmau să iasă pe rute în aprilie 2016. După ce s-a instalat la Primăria Orhei (iulie 2015), Ilan Șor a fost întrebat când îşi va îndeplini promisiunea electorală despre punerea transportului gratuit la dispoziţia orheienilor, îndată ce va câștiga alegerile. Primarul Șor a răspuns că acest lucru nu poate fi făcut imediat.

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker