Electorala 2019

CEC cheamă concurenții electorali să semneze Codul de conduită

Concurenții electorali și participanții la referendum sunt îndemnați de CEC să semneze Declarația de conduită privind condițiile și modul de susținere financiară, materială și nematerială a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019.

Declarația reprezintă un document ce reglementează conduita în campania electorală a concurenților electorali și a participanților la referendum și urmărește să asigure transparență în procesul de finanțare și susținere a campaniei, să contracareze abuzurile, inclusiv de resurse administrative, precum și să creeze standarde uniforme de comportament.

Totodată, CEC informează că, în conformitate cu prevederile legislației electorale, Codul de conduită privind desfăşurarea şi reflectarea campaniei electorale la alegerile Parlamentului Republicii Moldova și referendumul republican consultativ din 24 februarie 2019 va fi pus la dispoziția concurenților electorali și a instituțiilor mass-media pentru semnare înainte de începerea campaniei electorale.

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close