Social

Comercializarea veselei din plastic ar putea fi interzisă

Utilizarea și comercializarea veselei de unică folosință din plastic ar putea fi interzisă de la 1 ianuarie 2021. Parlamentul a examinat şi a votat în prima lectură modificarea legislației respective.

În comunicatul pe această temă se mai menţionează că încălcarea acestor prevederi se propune a fi sancţionată cu amendă de la 3 000 la 4 500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 6 000 la 12 000 de lei sau amendă în mărimea valorii produsului utilizat, dar nu mai puţin de 12 000 de lei.

Potrivit autorilor proiectului de lege, obiectele din plastic nereciclabil constituie o sursă de gunoi pentru comunităţi, în timpul arderii emit gaze toxice, pot sufoca sau întrerupe digestia animalelor care le consumă, iar degradarea plasticului are loc între 100 şi 400 de ani. Totodată, ei propun drept alternativă vesela de unică folosinţă produsă din hârtie, făină de porumb, cânepă organică, zaharuri, grâu, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr, amidon, resturi din mere sau cele care conţin aditivi biodegradabili.

Anterior, legislația națională a fost completată cu prevederi prin care s-a interzis, începând cu 01.01.2019, utilizarea și comercializarea pungilor din plastic. Potrivit strategiei de mediu pentru anii 2014-2023, protecţia mediului constituie o problemă de o importanţă globală, care trebuie să devină o prioritate naţională, deoarece vizează în mod direct condiţiile de viaţă şi sănătatea populaţiei, realizarea intereselor economice, precum şi capacităţile de dezvoltare durabilă a societăţii.

Proiectul urmează a fi votat în lectură finală.

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker