Centenarul Marii UniriEvenimente

O pagină dedicată Centenarului Unirii

                                                  IACOB CAZACU 

      Poet,  ziarist- publicist, istoric, comentator, participant la diferite manifestări cu caracter cultural-literar, social șI istoric. 

      Născut la 4 noiembrie 1954, în Sărătenii Vechi, jud. Orhei, RM (România Mică). Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o în Vadul-Leca, același județ, locul de baștină al mamei sale, unde a urmat Gimnaziul General. A studiat la Colegiul de Medicină din orașul Tiraspol, după care a lucrat ca felcer (medic primar) la Spitalul zonal din Căzănești. Între  timp a urmat Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, după absolvirea căreia din 1990 a funcționat ca professor de istorie la Gimnaziul din Vadul-Leca și în școala medie din Căzănești. În martie 2009 ca protest la impunerea predării unei istorii false, numită “Istorie integrată”, neconformă cu adevărul istoric, a cerut eliberarea din funcție, nemaiacceptând acel mod de predare, communist.

        Este corespondent special și laureat pentru publicistică al săptămânalelor “Literatura și Arta” și “Cuvantul” (RM), deținător al Premiului Presei în Concursul Internațional de poezie și Proză “STARPRESS 2012”, locul II in concursul international de poezie pentru romanii din intreaga lume, LIMBA NOASTRA CEA ROMANA- STARPRESS 2013. Colaborează la ziarele „Timpul” „Jurnal de Chisinău”s.a., cât şi la cele de peste hotare: „Familia” din Serbia, „Observatorul”, “Faptu divers” din Canada, ”Curentul internaţional”, www.agero-stuttgart, Germania, „New York Magazin” din SUA, “Pagini Româneșt’i în Noua Zelandă ş.a.

      Despre pasiunea scrisului, spune: “Scriu… Scriu din Dragoste şi Dor pentru tot ce mi-i drag şi scump, din Durerea pentru tot ce mă doare, din Speranţa pentru un viitor mai fericit pentru urmaşi. Nu scriu întru slava mea… Scriu pentru a slăvi Patria şi meleagul natal. Scriu pentru şi despre voi, Oameni, care-mi sunteţi dragi şi scumpi, pe care vă iubesc aşa, cum îmi iubesc Mama, Limba, şi Vatra srămoşească…”  

M-am născut dintr-un răsărit de soare și -o rază a Luceafărului,
pe malul râului plin cu lacrimile mamei și a străbunilor mei,
legănat fiind de stejarii seculari ai bătrânilor codri ș dei munții Carpați,
în adierea plăcută a nebunului vânt,
alinat de șoaptele izvorului cu apă vie, cristalină,
răsfățat de mângâierile muzelor Clio și Melpomene,
sub melodiile doinelor târzii și ciripitul păsărilor.
Era toamnă. Toamna mea, regina gliei…
 
 
Pe urmele strămoşilor

Mândru merg prin puhava ţărână
Pe unde au paşit străbunii mei,
Şi-i aud din veacuri cum îngână
Baladele cântate în trecut de ei.

Semănat- au viaţă – paradis
Şi au tors legendele prin ani,
Cu bucurii, nevoi anii i-au nins
Şi cu slavă de oşteni şi de ţărani.

Roade  au cules pe  plaiul  meu
Munteni,  codreni   şi  ardeleni,
Şi  au  cântat  la bine  şi la greu
Aşa, cum e primit la moldoveni.

Mândru merg prin puhava tărână
Torcând  şi  eu legendele prin  ani,
Şi mă mândresc cu Patria Română
Şi cu strămoşii mei, dacii avani…

 
Eminescu către…noi    
 
Priviţi spre Europa cu gândul la Unire?!
Dar nu vedeţi un lucru simplu azi,
Că Ţara-i condamnată  la  pieire,
Voi, rătăciţi  prin  lume  ca  nomazi.

Nici prin străini nu vă-mpăcaţi cu fraţii,
Iar  viaţa  trece…trece – urmele  rămân…
Invidiaţi  pe  unii  şi-i urâţi pe alţii,
N-aveţi credinţă sfântă în sufletul păgân.

Lăsaţi trufia şi minciuna blestemată
Şi coborâţi din nori pe acest pământ,
Amintiţi-vă, că-aveţi o mamă şi un tată,
O Ţară şi un Neam, o Doină şi un Cânt.

Acum a  sosit  ceasul!  Hai!  Ca fraţii
Să ne unim hotarul, nu lăsaţi pe mâine,
Să  plângă  iarăşi Codrii  şi  Carpaţii…
Unire, lume! Deşteaptă-te române!

 

Și dacă-a fi…

Și  dacă-a fi să plec chiar mâine,
Doar pentru una n-aș pleca,
Vreau să termin cu viața cea de câine,
Să nu mă simt străin în casa mea.
Să rup acele lanțuri ce mă leagă
De-acel system tâlhar și antichrist,
Ce-a otrăvit o națiune-ntreagă
Cu metastazele de cancer communist.
Mi-i plină inima și sufletul de ură,
Cum de-am răbdat cei șaptezeci sărmani,
Să-mi lumineze Luciferul în bătătură,
Întunecându-mi mintea cu minciuni atâția ani?…
Nu pot să plec în altă lume mâine,
Nici mai târziu, pân- nu mă voi spăla
De-acei, ce-mi mâncă sfânta pâine
Și limba- mi ponegresc în țara mea.
Chiar de voi urca în ceruri către zei,
Voi fi cu sufletul și inima-mpăcată.
O să mă bucur pentru voi, urmașii mei
Și, că-am lăsat o țară cum a fost odată!
Până atunci vreau inima să cânte
În unison cu frații mei, sub tricolor,
Să răsune codru, deal și  munte:
-Sunt fiu al României, rai falnic plin de dor!…

Să rupem lanțurile ce ne leagă!…

 

Îndemn

Copiii au de toate, nepoțeii cresc,
Viața fuge-ntr-una, eu îmbătrânesc.
Aș da viciile soartei toate câte-o dat
Să fiu doar vreo lună, flăcăuan în sat,
Ori copil la mama, de vreo ,șase ani,
Fără griji, durer și fără de bani…
Ce folos acuma cănd eu am de toate,
Dar vântul- nebunul prin casă îmi bate,
Nici soră pe ospețe, calea e departe
Doar doina cu dorul și lacrimi sărate.
Pe perete-n casă nu mai e covorul,
Atârnat în cuie stă televizorul,
În loc de icoană, locul cel mai sfânt
Calendarul șade, anii-mi numărând.
Nici nunta, nu e nuntă și nici cumătrie,
Doar un haz-necaz cu jale, făr-de veselie.
Altă lume peste ape, alte vremi,
Nu e-n străinie ca la moldoveni.
Hai acasă, frate, că plânge câmpia,
Hai, că ne așteaptă peste ape glia!

21 octombrie 2018

 

Rătăcit prin toamne…

Am trecut prin viaţă ca un meteor,
Nici n-am prins de veste-n al meu zbor,
Cum trecut-au anii, cum au asfinţit,
Rătăcind prin toamne ca-ntr-un labirint…
Ele mi-au fost mila, ele mi-au fost dorul,
Leagănul şi visul, pâinea şi izvorul…
Mi-au ţesut ursita, prezicându-mi  calea
Ca să duc în suflet dorul, înstrăinarea.
Am purtat în mine  frumuseţia  toamnei
Ca pe o comoară, ca zâmbetul mamei.
Am doinit în versuri  bunii şi străbunii,
Soarele şi  luna, virtuţile lumii…
Am trecut prin viaţă ca un meteor,
Nici n-am prins de veste-n al meu zbor,
Cum trecut-au anii, cum au asfinţit,
Rătăcind prin toamne ca-ntr-un labirint.

 

GEMENE  PLAIURI  DE  PRUT
/confratelui meu basarabean Iacob Cazacu-Istrati/

Cum vântul umflă lin pânzele largi de corabie,
Tot astfel dragostea îmi umple versul de dor
Pentru tine, vitregită de dor Basarabie,
Tărâm din tărâmul Patriei noastre – odor.

Tulnice , buciume din străbunii Carpaţi
Răsună spre Nistru, ca o nestinsă chemare,
Doinele vorbesc în aceeaşi limbă de fraţi
A Viteazului Mihai, Iancu şi Ştefan cel Mare.

Peste casele noastre luminează falnic prin timp
Luceafărul aprins de poetul nostru neântrecut:
Razele lui ne învălue fiinţele ca un nimb,
Astru veghind în zenit gemene  plaiuri de Prut…
 

                                     Ion  Segărceanu,

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close