Politic

Dosarul lui Gheorghe Petic, transferat de la Judecătoria Ungheni la Judecătoria Orhei

Procuratura Generală a cerut, iar Curtea Supremă de Justiție a acceptat, strămutarea examinării cauzei penale pe numele lui Gheorghe Petic, învinuit de viol, de la Judecătoria Ungheni la Judecătoria Orhei, sediul Central.

 Procurorii și-au argumentat solicitarea prin faptul că Petic, care deține funcția de șef al Organizației Teritoriale Ungheni a Partidului “Platforma Demnitate și Adevăr” a ocupat în ultimii 8 ani până la concedierea sa din mai 2016, funcţii importante în organele de drept din or. Ungheni (printre cele mai importante fiind cele de şef catedră şi şef adjunct al Colegiului Naţional al Poliţiei de Frontieră), iar în vederea exercitării atribuţiilor de serviciu a interacţionat cu reprezentanţi ai altor organe de drept, inclusiv ai autorităţii judecătoreşti, scrie unimedia.info citând Ziarul de Gardă.

În motivarea cererii, se indică despre faptul că, „urmărirea penală în cauză a fost începută de către Inspectoratul de poliţie Ungheni, iar, ulterior, pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei, dosarul a fost retras din gestiunea Procuraturii Ungheni şi transmis Procuraturii mun. Bălţi, pentru exercitarea urmăririi penale. Procuratura mun. Bălţi a finisat urmărirea penală, a întocmit rechizitoriul şi a expediat dosarul pentru examinare în fond Judecătoriei Ungheni, sediul central. Cu toate acestea, procurorul consideră că există circumstanţe care determină strămutarea cauzei penale de la instanţa competentă, la o altă instanţă judecătorească de acelaşi nivel. „Pentru a exclude existenţa circumstanţelor care ar putea pune la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Ungheni, sediul central, Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea cauzei penale pe numele lui Gheorghe Petic la Judecătoria Orhei, sediul Central.

Marţi magistraţii de la Judecătoria Orhei au examinat recursul lui Gheorghe Petic privind arestul preventiv. Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, era alături de susținătorii președintelului Organizației Teritoriale Ungheni a Platformei Demnitate și Adevăr şi, potrivit www.unimedia.info, a declarat: “Voi apela la toate instituțiile internaționale. Este un exces de putere din partea organelor de drept din Republica Moldova. Plahotniuc îl vrea pe Gheorghe Petic la pușcărie în timpul alegerilor parlamentare”. Magistraţii au decis că Gheorghe Petic va rămâne în arest până la data de 21 decembrie.

Gheorghe Petic pledează nevinovat.

Avocatul respectivului a declarat: „Vom contesta demersul procurorului. Gheorghe Petic ar putea fi transferat în penitenciarul de la Rezina”.

Articolul integral poate fi citit în Ziarul de Gardă.

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker