SocialȘoldănești

Apel către toţi oamenii de bună credinţă

Din săptămânalul CUVÂNTUL am aflat despre Dorin Guzun, tânărul din Șoldanești, care suferă de leucemie. Unica lui șansă de a supraviețui este transplantul de măduvă osoasă, operaţie care se face peste hotarele republicii şi este o intervenție foarte costisitoare, iar posibilitățile familiei Guzun sunt foarte reduse. Mama tânărului a muncit ca infirmieră în maternitatea din Șoldanești.

Nu am putut să rămân indiferentă faţă de drama prin care trece acest tânăr. Mi-am adus aminte de porunca „Să-l iubești pe aproaple tău ca pe tine însuți”. Dat fiind faptul că trăim într-un stat creștin, apelez către toți oamenii de bună credință, inclusiv colegii din sistemul de sănătate din raioanele Rezina şi Şoldăneşti, să nu rămânem indiferenți, să ajutăm acest tânăr din puținul de care dispunem. Nimeni nu ştie ce-l aşteaptă în viaţă. Creștinește ar fi dacă toate bisericile din ambele raioane, împreună cu enoriașii, s-ar include în Campania de ajutorare și salvare a vieții lui Dorin.

Cu un respect deosebit mă adresez către Prea Cuviosul Părinte Arhimandrit Adrian, starețul Mănăstirii Saharna să apeleze către enoriași cu propunerea de ajutorare a tânărului de 27 de ani, Dorin Guzun.

AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!

Nadejda Brânzan, medică

 

Donaţiile pot fi făcute direct familiei Guzun din or. Şoldăneşti, dar şi la conturile bancare:

BC “Moldindconbank” SA, sucursala Şoldăneşti, cod: MOLDMD2X355, IBAN: MD35ML0000002259A55 82041

Valuta contului: MDL. Beneficiar: Guzun Violeta, IDNP 2003047003722

„Fundaţia de caritate „Sfântul Gheorghe”, mun. Chişinău, or. Codru, str. Malinovschi nr.16, c/f 1010620001522, cod IBAN MD47MO2224ASV35534787100, BC „Mobiasbanca-Groupe Societe Generale” SA. Cod MOBBMD22

Din Republica Moldova puteţi dona şi prin sms cu conținutul 393 la 2910 (abonaţii Unite şi Moldcell), 1 SMS – 45 MDL.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker