Evenimente

Şi din eternitate, Dumitru Matcovschi şi-a primit oaspeţii la el acasă

La 20 octombrie, poetul și dramaturgul Dumitru Matcovschi ar fi împlinit 79 de ani. Acum cinci ani, marele om de stat şi de cultură a trecut în eternitate. Dar și în lipsa-i, la Vadul Rașcov, raionul Şoldăneşti, baştina sa, pe care a iubit-o fierbinte şi necondiţionat, se desfășoară festivalul de cântec și poezie “Dumitru Matcovschi”. Anul curent manifestaţia a ajuns la a şasea ediţie.

Sosiţi de la Pohoarna, Cotiujenii Mari, Climăuții de Jos, Vadul Rașcov şi din centrul raional, din Criuleni şi Râşcani, participanții au adus în scenă opera scriitorului Dumitru Matcovschi. În fața publicului au evoluat interpretele Rodica Druță-Hămuraru și Angelina Mistreț, colectivul ”Micul prinț” din Criuleni, actorii teatrului dramatic ”Doina” din Râșcani, tinerii artiști din grupul “Tine-Art” de la Centrul de Creaţie din Şoldăneşti.

Potrivit aprecierilor juriului, printre cei mai buni declamatori au fost Loredana Lisnic din Cotiujenii Mari, Alisa Popușoi din Climăuții de Jos, Daniela Stratulat și Daniel Banari din Șoldănești, Zinaida Șmigun. Cele mai multe aplauze le-au cules interpreții Andreia Bejenari, Maria Murafa și Valentina Jovmir din Cotiujenii Mari, Daniela Botnari și Ionela Ceborciu din Șoldănești. Învingătoare în concursul la desen și pictură consacrat poetului Dumitru Matcovschi au devenit Anastasia Savca şi Cristina Cebanu din Șoldănești.

Festivalul propriu-zis a debutat cu depuneri de flori la monumentul lui Dumitru Matcovschi, înălţat în centrul satului de baștină, și la mormântul poetului.

În imagine: participanții la festival au vizitat și casa părintească cu statut de muzeu a lui Dumitru Matcovschi.

Text și foto de Victor Sofroni

 

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close