SocialȘoldănești

Centru comunitar menit să ne schimbe viaţa

Centrul comunitar “Seniorii activi” are şi menirea de a consolida legătura dintre generaţii.

Noi, pensionarii din satul Sămăşcani, raionul Şoldăneşti, suntem nespus de bucuroşi că avem un centru comunitar în sat, unde ne adunăm, discutăm, activăm, cu alte cuvinte, mai uităm de singurătate, de grijile cotidiene şi chiar de problemele de sănătate.

Suntem recunoscători celor care au depus multe eforturi pentru a deschide acest centru. Este vorba de doamna Lilia Gavrilan, primara satului şi membrii grupului de iniţiativă, autorii principali ai acestei acţiuni de voluntariat.

La fel şi celor care instruiesc astfel de organizaţii nonguvernamentale cum să ne facă activităţile mai interesante, mai plăcute, mai utile. Bunăoară, la 16-18 iulie HelpAge Moldova a organizat un training pentru seniorii activi, care să-i alimenteze cu idei noi. Aceştea sunt oamenii care ţin la comunitatea noastră şi le pasă de tot ce se petrece în satul natal.

Iar zilele trecute a avut loc o întrunire a membrilor centrului “Seniorii activi”(aşa se numeşte centrul nostru), la care doamna Ecaterina Ungureanu, lidera grupului de iniţiativă, ne-a informat despre lucrările seminarului de instruire de la Bucureşti, la care a participat şi dumneaei, împreună cu doamnele Viorica Danilescu, coordonatoare de proiect HelpAge Moldova, mentorele Lilia Melnicenco şi Tatiana Vrăjitoru. Dumnealor ne-au adus informaţii interesante şi actuale, pentru a ne inspira în activitatea noastră.

Natalia Munteanu

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker