ÎnvățământOrhei

Banca Mondială investeşte milioane în renovarea unui liceu din Orhei

La LT ”Ion Luca Caragiale” din Orhei, una din cele mai mari instituţii de acest tip din republică, sunt în toi lucrările de reparaţie în cadrul proiectului guvernamental “Reforma învăţământului în R. Moldova” (în imagine).

Recent, potrivit or.md, directorul executiv al Fondului de Investiţii Sociale Mircea Eşanu, preşedintele raionului Tudor Golub, directoarea liceului Maria Chişlaru-Maşnic, antreprenorul firmei care efectuează lucrările şi responsabilul tehnic s-au întrunit la faţa locului pentru a examina mersul reparaţiilor. Astfel s-a stabilit că ar mai fi necesari încă circa 2 milioane de lei – costul lucrărilor neprevăzute în proiectul iniţial şi urgent trebuie de găsit noi surse de finanţare.

Pentru renovarea clădirilor LT “Ion Luca Caragiale” Banca Mondială a investit circa 12 mln de lei, iar Consiliul Raional Orhei a contribuit cu 500 mii de lei.

În liceu învaţă circa 1300 de elevi, muncesc 86 de cadre didactice și 48 de lucrători auxiliari.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker