Social

Reguli noi la acordarea biletelor de tratament la sanatorii

Persoanele cu dizabilităţi de pe urma războiului vor fi asigurate cu bilete de tratament sanatorial gratuit doar de către Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS). În prezent legislația prevede că aceștia sunt asigurați cu bilete de tratament și de către organele abilitate cu dreptul de stabilire şi achitare a pensiilor ale Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Serviciului de Informaţii şi Securitate, Centrului Național Anticorupție etc, scrie deschide.md.

În Monitorul Oficial din 28 septembrie curent a fost publicată Hotărârea pentru modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și de plată a compensației bănești în locul biletelor de tratament sanatorial gratuit persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului. Prevederea survine în urma modificării Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, ce presupune preluarea de către CNAS a atribuțilorde plată a pensiilor și prestațiilor persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului. Documentul prevede că CNAS şi casele teritoriale de asigurări sociale vor întocmi câte un dosar personal pentru fiecare beneficiar şi vor ţine evidenţa strictă a plăţilor efectuate.

Pentru anul 2018, în suma transferurilor de la bugetul de stat la BASS sunt aprobate venituri în volum de 10778,5 mii lei, destinate asigurării cu bilete de tratament sanatorial veteranilor din rândul structurilor de forță sau compensațiilor bănești în locul biletelor de tratament sanatorial pentru 1405 persoane cu dizabilități de pe urma războiului. Costul mediu al unui bilet este de 7599 lei.

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker