Gimnaziul Chițcani are acum o sală de sport modernă
Prima lecţie în noua sală
Ziua de 1 octombrie a fost una importantă pentru cei peste 200 de elevi de la Gimnaziul „V.Cordineanu” din comuna Chițcanii Vechi, Teleneşti şi pentru întreg satul: aici a fost dată în folosință o sală de sport modernă.
După cum a relatat pentru ”C” Alexei Mereuță, inginer-constructor, responsabil tehnic la acest obiectiv, lucrările au costat trei milioane de lei. Acum sala are un aspect arhitectonic original, aici vor putea fi desfăşurate competiții de amploare:
”Lucrările au fost executate de SRL “Vitantis Plus” din Chișinău, au durat circa trei ani, dar până la urmă avem un obiectiv cu care satul se poate mândri”, a remarcat expertul.
Tamara Cucu, directoarea gimnaziului, a accentuat că noua sală, care se află în curtea școlii, îmbină armonios modernitatea cu tradițiile satului:
”Școala noastră a fost zidită în 1932 în mare parte graţie deputatului Sfatului Ţării Andrei Găină, consăteanul nostru. Clădirea a avut rezerve de extindere a spațiilor şi în anii 60 au fost construite încă două aripi. Dar atunci o sală de sport nu a intrat în conceptul reconstrucţiei. Acum avem toate condițiile pentru practicarea sportului, fortificarea sănătății elevilor, dar și a maturilor”, ne-a spus dna directoare.
Alina Pascaru, șefa Direcţiei Generale Educaţie Telenești a menţionat că a văzut fericire în ochii copiilor, profesorilor, părinților:
”De fapt, acest obiectiv este o investiție în viitorul localității or, se știe că încă în Grecia antică mai întâi căutau a fortifica sănătatea copilului, ca mai apoi să-i dezvolte capacitățile intelectuale. Necesitatea creșterii unei generații sănătoase a fost întotdeauna actuală. Sunt mândră pentru chițcăneni, care au reușit în parteneriat cu Consiliul Raional să construiască acest obiectiv”, a menționat dna Pascaru.
La festivitate au participat primarul comunei Alexandru Tăburceanu, președinta raionului Diana Manoli, deputatul Angel Agache, consilierul raional Sergiu Găină, părinți, veterani ai sportului din localitate.
Ion Cernei