Social

Vă aşteptăm în gaşca voluntarilor

În perioada 1 – 7 octombrie 2018 în R.Moldova se va desfășura ediția a XII-a a Săptămânii Naționale a Voluntari-atului (SNV) cu genericul „Hai în gaşca voluntarilor!”. Este cel mai mare eveniment național de promovare a voluntariatului, care mobilizează un număr mare de organizaţii şi cetățeni din toată țara să se implice în viaţa comunităţilor.

Pe parcursul unei săptămâni autorităţile publice, organizaţiile societăţii civile și grupuri de inițiativă, în parteneriat cu mass-media, business-ul, persoane publice etc. vor realiza campanii de sensibilizare, dezbateri la tema voluntari-atului, acţiuni de caritate, salubrizare, şezători, instruiri etc.

Acest eveniment ne unește și ne mobilizează și pe noi, rezinenii, la lucruri frumoase. Implicându-ne în activități de voluntariat, căpătăm aptitudini, cunoștințe și experiență, iar comunitatea – diminuarea problemelor existente.

Activitățile sunt coordonate de coordonatori raionali. În raionul Rezina, subsemnata coordonează acest eveniment al patrulea an consecutiv. Din 2015 până în prezent, am reușit să creștem calitativ și cantitativ numărul de activități desfășurate în Săptămâna Națională a Voluntariatului. Pentru efortul depus în SNV 2016, ne-am învrednicit de Premiul Mare, iar în 2017 – de Diploma de Gradul I a Guvernului Republicii Moldova.

Și în acest an vom demonstra, că ne pasă de comunitatea în care trăim, ne implicăm și ne dorim o schimbare pentru cetățeni. Vă invit să facem această schimbare împreună, să dăm dovadă de activism civic, de mobilizare și implicare. Avem deja preconizate peste 70 de acțiuni care se vor desfășura în perioada 1-7 octombrie c. Colectarea datelor continuă, sunteți bineveniți în orice perioadă a campaniei, în calitate de organizator sau voluntar al evenimentului. Pentru aceasta este nevoie să îndepliniți un formular de participare în SNV 2018 (cu denumirea activității, data, ora, scopul și persoana responsabilă și să-l expediați la adresa de email: lstavinschi@mail.ru ori să ne contactați la tel. 079779411.

Lansarea oficială a evenimentului SNV 2018 „Hai în gașca voluntarilor!” va avea loc în incinta Incubatorului de Afaceri din or. Rezina pe  01 octombrie, la ora 14:00. Vă așteptăm cu drag în gașca noasrtă, pentru a demonstra că suntem mai buni și doar uniți putem schimba lumea.

Liuba Stavinschi, directoarea AO „Nufărul”,  coordonatoare raională a SNV

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close