EvenimenteInvestigațiiȘoldănești

Instanţa a respins ca neîntemeiată încă o cerere a ex-primarului A.Tinică

Încă o cerere de chemare în judecată depusă de ex-primarul oraşului Şoldăneşti Alexandru Tinică în contradictoriu cu Impuls Tv, săptămânalul CUVÂNTUL, jurnaliștii Victor Sofroni și Natalia Rotari a fost respinsă de către Judecătoria Orhei, sediul Șoldănești ca fiind vădit neîntemeiată. În cererea de încasare a prejudiciului moral și cheltuielilor de judecată reclamantul mai vizează și Primăria Șoldănești, dar și pe actualul primar, Ion Cuculescu.

Aceasta este a patra încercare a lui Alexandru Tinică, ex-primar, actualmente consilier orășenesc de Şoldăneşti, de a chema și pedepsi prin intermediul instanței jurnaliștii care, pe parcursul anului 2016, au realizat două investigaţii despre două proiecte iniţiate şi implementate la Șoldănești pe timpul mandatului dânsului. Investigaţiile despre care am amintit au fost postate pe site-ul oficial al Impuls TV şi publicate în ziarul CUVÂNTUL. Materialul video „Unde-s milioanele pentru stadioane”  și „Oraşul Şoldăneşti a rămas fără parc şi fără bani”.

În cererile anterioare, Alexandru Tinică solicita tragerea la răspundere și repararea prejudiciului moral de către jurnaliști ‘pentru îngrădirea accesului la informații prin nesoluționarea cererilor de acces la informații, pentru apărarea vieții private și de familie, pentru defăimare și răspândire a falsurilor’. În două cazuri, punctul în aceste ”dueluri” a fost pus de Curtea de Apel Chișinău. Instanța din capitală a lăsat în vigoare hotărârile Judecătoriei Orhei, sediul Şoldăneşti.

La 12 septembrie curent, magistraţii de la Colegiul Civil, Comercial și de contecios administrativ al Curții Supreme de Justiție, unde a apelat Alexandru Tinică, au declarat inadmisibil recursul înaintat de fostul primar de Șoldănești privind apărarea vieții private și a familiei. Încheierea este irevocabilă.

Decizia recentă a instanţei de fond Şoldăneşti poate fi atacată cu apel timp de 30 de zile la Curtea de Apel Chişinău.

Reporter “C”
foto: realitatea .md

 

 

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker