OrheiPolitic

Ședința a decurs dinamic și operativ

Ședința recentă a Consiliului Raional Orhei a decurs mai dinamic și mai operativ ca altădată. Deprinşi cu situațiile neprevăzute, aici au decis să introducă în agendă nu mai mult de 15-16 chestiuni, ca sesiunea să nu se întindă prea mult.

După ce au trecut de la guvernare în opoziţie, liberalii au devenit adversari hotărâţi ai politicii majorității din consiliu și deseori se întâmpla ca o chestiune să fie puricată de aceștea de-a mărunţelul.

 

Tricolorul liberalilor

Întrucât în prezidiu lipsea nu se știe de ce drapelul de stat, consilierul PL Vasile Roman a instalat nu departe de drapelul raionului un tricolor fără stemă, care a fost onorat de către prezență. Ion  Șiman, consilier PSRM, care nu observase diferența, s-a arătat nemulțumit de faptul că tricolorul nu se află în rând cu cel al raionului, lucru care a trezit zâmbete. Apropo, Vasile Roman, după ședință, a luat cu dânsul tricolorul.

În Consiliul Raional a revenit Lidia Gurițescu,  bibliotecară de profesie, care până în 2015  a fost consilieră PCRM, apoi a aderat la PSRM, dar un timp a lipsit din viața publică. Acum dânsa îl înlocuiește în fracțiunea PSRM pe regretatul Timofei Cocârlă.

 

Proiectul investițional din partea CJ Neamț – ascensor în clădirea CR Orhei

Un proiect investițional finanțat de Consiliul Judeţean Neamț, cu care Consiliul Raional Orhei se află în relații de înfrățire, a fost o altă surpriză pentru consilieri: acesta prevede montarea unui ascensor în clădirea administraţiei raionului. Valoarea proiectului este de 1 062 851 lei, inclusiv 110 845 va fi contribuția Consiliului Raional Orhei.

Implementarea proiectului va dura 8-10 luni. Singurii opozanți ai proiectului au fost consilierii liberali, mai ales Vasile Roman, în opinia căruia aceşti bani puteau fi utilizaţi mai raţional. În replică președintele raionului Tudor Golub a remarcat, că proiectul respectiv este binevenit, deoarece clădirea cu cinci nivele a Consiliului Raional a fost edificată cu mai bine de 40 de ani în urmă şi astăzi nu mai corespunde rigorilor timpului, iar ascensorul va facilita substanţial accesul persoanelor în etate şi a celor cu dificultăţi locomotorii către serviciile publice.

 

   Se vor deschide clase ca excepție

Propunerea de a deschide, ca excepţie, câte o clasă de-a X-a la Liceele Teoretice ”A. Donici” din Peresecina și ”M. Lomonosov” din Orhei a parvenit din partea direcţiilor acestor instituții de învățământ. La Liceul “A.Donici” au fost depuse 15 cereri, iar la “M.Lomonosov” – 14 cereri, în timp ce Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării recomandă minimum 20 de elevi în clasă.

Managerii celor două licee au reușit să convingă consilierii operând cu numărul de participanți și laureați la olimpiadele raionale, republicane și internaționale, rata promovabilității bacalaureatului, dar și perspectivele demografice ale localităţilor respective.

”În genere de la un timp soluționăm mai rațional problema optimizării şcolilor”, a fost argumentul președintelui Golub.

Au eliminat din listă doi solicitanți de ajutoare materiale

Proiectul Deciziei 5/5.2 cu privire la alocarea ajutoarelor financiare a stârnit cele mai multe discuții din partea  opoziției. Până la urmă liberalii au reușit să convingă colegii că doi solicitanți de ajutoare financiare nu întrunesc rigorile respective – au case bune, circulă în mașini luxoase.

În rezultat cele două nume au fost eliminate din lista care includea peste 30 de solicitanți.

 

Fără voturile liberalilor a fost totuşi ales şef de secţie

Tot opoziția a fost contra numirii lui Pavel Cucuruzean în funcția de șef al Secției Construcții, Gospodărie Comunală și Drumuri a Consiliului Raional Orhei. Pavel Cucuruzean a fost șef al unui birou de arhitectură din Orhei şi în ultimul timp s-a făcut cunoscut prin stabilirea unor poduri de colaborare a raionului Orhei cu două consilii județene din România. Vasile Roman a declarat ferm că fracțiunea PL nu va susține candidatura respectivă. În consecință Pavel Cucuruzean, acum cel mai tânăr dintre conducătorii unei structuri din cadrul Consiliului Raional (35 de ani) a trecut în funcţia de şef al secţiei la limită, cu 17 voturi din cele 31 ale consilierilor prezenți.

Consilierii au mai votat – de data aceasta unanim – pentru candidatura lui Mihai Curchi la funcția de șef-interimar al Oficiului Cadastral Orhei. Amintim că Mihai Curchi, agronom de profesie, circa 14 ani a condus filiala Orhei a Agenţiei Naţionale  de Dezvoltare Rurală (ACSA).

Ion Cernei

                                                                                                                                         Foto or.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker