Social

Salvatorii atenționează asupra pericolului de intoxicare în urma fermentării vinului

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI avertizează cetățenii să fie foarte atenți și vigilenți în perioada fermentării vinului. Cetățenii sunt rugați să respecte regulile elementare de securitate pentru a evita cazurile de intoxicare cu dioxid de carbon, emanat în urma procesului de fermentaţie. Acesta este un gaz fără culoare sau miros, care pătrunde în organism pe cale respiratorie, fiind o substanță toxică puternică. Gazul este mai greu decât aerul, de aceea se lasă la suprafaţa solului, unde formează concentraţii foarte înalte, mai ales în încăperile fără ventilaţie, cum sunt beciurile.

IGSU recomandă asigurarea încăperilor unde se produce vinul cu o ventilaţie corespunzătoare, sau ca procesul de fermentare să fie făcut în încăperi deschise sau în aer liber. Persoanele sunt îndemnate să nu se afle perioade lungi în beciurile unde există recipiente cu vin în proces de fermentare, dar să anunţe în prealabil pe cineva că vor intra într-o astfel de încăpere.

Mai mult, nivelul oxigenului poate fi verificat printr-o modalitate simplă, prin aprinderea unei lumânări la intrarea în încăperea unde se produce vinul. În caz că aceasta se stinge, înseamnă că concentraţia de oxigen este foarte scăzută și există pericol pentru sănătate şi viaţă. În astfel de situații oamenii sunt rugați să părăsească imediat beciul și să aerisească încăperea. Iar atunci când presupunem că în beci există persoane care necesită ajutor, este recomandat în primul rând să fie chemate echipe speciale, fără să ne punem viața în pericol.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, patru persoane au decedat în urma intoxicațiilor cu dioxid de carbon de la începutul lunii septembrie 2018. În caz de situații de risc oamenii sunt îndemnați să apeleze pentru ajutor Serviciul 112.

Ecaterina Manin, specialistă SPC a Secției Situații Excepționale Telenești

Foto simbol. Sursa: unimedia.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close