Economie

Prunele moldovenești urmează să fie comercializate în Canada, iar merele – în India şi Israiel

Foto simbol. sursa: adevarul.ro

 

Începând cu 1 octombrie 2018, Agenția Canadiană pentru Controlul Alimentelor lansează procesul de eliberare a permiselor pentru producătorii moldoveni la importul în Canada a prunelor în stare proaspătă.

Potrivit paginii web a Consiliului raional Şoldăneşti, autoritățile competente din Republica Moldova au fost informate despre decizia luată de doamna Barbara Peterson, coordonatoare națională pentru protecția plantelor din cadrul Agenției menționate mai sus, printr-un demers în care se menţionează că procesul de revizuire tehnică a Programului de Abordare Sistemică la exportul prunelor din Republica Moldova în Canada s-a finalizat.

Obținerea permisiunilor la exportul prunelor moldoveneşti în stare proaspătă pe piața de desfacere canadiană reprezintă un succes al negocierilor comune dintre autoritățile de profil din ambele state, se mai menţionează în ştirea difuzată.

În aceeaşi ordine de idei menţionăm că, în premieră, merele moldovenești vor fi exportate pe una dintre cele mai mari piețe din lume – cea a Indiei. Partea indiană a stabilit cerințele fitosanitare de import, iar în timpul apropiat urmează a fi identificat exportatorul din țara noastră și importatorul din India, pentru a organiza exportul primului lot–probă, scrie publika.md

De asemenea, în curând, merele noastre vor fi exportate și în Israel. Primul lot-probă de 100 kg va fi livrat pentru efectuarea controalelor de rigoare.

Identificarea noilor piețe de desfacere pentru produsele moldovenești a fost solicitată de către premierul Pavel Filip.

„Accentul trebuie pus pe exportul produselor cu valoare adăugată înaltă. Trebuie să analizăm barierele spre piețele de desfacere pe care vrem să accedem, să fim mai insistenți, să alegem nișe libere și să facem tranziția spre alte piețe interesante”, a spus prim-ministrul.

Fructele și legumele proaspete din Republica Moldova sunt livrate anual în circa 80 de țări – spre exemplu, strugurii moldovenești sunt exportați în 20 de state ale lumii, iar prunele – în 16 state. Cele mai multe produse moldovenești ajung, în prezent, pe piața Uniunii Europene, cu creșteri mari pe piețele din Germania, Italia, Portugalia, țările Baltice, Cehia, Bosnia și Herțegovina și România.

Pentru accederea produselor moldovenești și pe piețele din alte regiuni ale lumii, continuă dialogul cu mai multe state cu potențial pentru producătorii din țara noastră. Astfel, se examinează posibilitatea de a exporta produse autohtone în Vietnam, Egipt, Qatar, Bangladesh și Indonezia, scrie sursa citată.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker