Învățământ

De ce se închid şcolile în R.Moldova?

Anul de studii curent în învăţământul preuniversitar, “din cauza calendarului”, a început cu două zile mai târziu ca de obicei. Drept generic pentru prima oră de dirigenție a servit maxima „Limba, istoria și pământul sunt cei trei piloni care țin o națiune”, ce aparţine scriitorului Ion Druță, care pe 3 septembrie c. a împlinit 90 de ani.

O altă noutate specifică anului curent de studii este faptul că la patru obiecte din programul şcolar – educaţia fizică, tehnologia, muzica şi arta plastică elevii nu vor mai primi note, cunoştinţele lor fiind apreciate cu calificativele “excelent”, “foarte bine”, “bine“ şi “satisfăcător” şi acestea nu vor fi incluse în atestatele de absolvire.

O particularitate proprie pentru majoritatea instituţiilor de învăţământ din raioanele Rezina, Orhei, Şoldăneşti şi Teleneşti este şi descreşterea continuă, comparativ cu anii trecuţi, a contingentului elevilor. În raionul Teleneşti, de exemplu, conform datelor Direcţiei Generale Educaţie, la 3 septembrie au păşit pragul şcolilor 6094 de elevi, cu 218 mai puţini decât la 1 septembrie 2017. Raportat la o şcoală medie de astăzi, asta ar însemna doar întrun an în raion au rămas cu două instituţii mai puţine.

O situaţie aproape similară avem în raionul Rezina, unde contingentul elevilor s-a redus cu 146 de copii.

Reporter “C”

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker