Evenimente

Experiența bibliotecilor din Riga este foarte importantă pentru noi

În cadrul unui grup de 10 bibliotecare din țară, am efectuat acum câteva zile o vizită de studiu la Riga, Letonia pentru a prelua din experiența în domeniul educaţiei mediatice, un serviciu foarte actual pentru societatea moldovenească.

În cele două zile, am aflat cum colegii letoni sunt instruiți la Centrul de dezvoltare a competențelor pentru bibliotecari din cadrul Bibliotecii Naționale și prin ce metode reușesc să transmită cunoștințele mai departe, începând cu micuţii de grădiniță și terminând cu seniorii.

”Bibliotecarii noștri sunt încurajați să lucreze cu fie-care utilizator individual. Atunci când îi văd că răsfoiesc presa ori navighează pe net, să le explice în ce constă manipularea, dezinformarea și propaganda”,  ne-a explicat Marta Dziulma, coordonatoare de proiecte la Biblioteca Națională și responsabilă de Educația Mediatică.

Picii de la grădiniță au cărți special create pentru acest curs. ”Discutăm cu ei, îi încurajăm să pună cât mai multe întrebări. Educația vizuală le îmbunătățește înțelegerea” spune șefa departamentului pentru copii.

La Centrul Baltic de Excelență în Media, mai mulţi experți ne-au vorbit despre specificul Educației Mediatice în Letonia, resursele din internet și multe exemple axate pe Educația Mediatică, pe care le folosesc în cadrul instruirilor în bibliotecile din localitățile lor.

Am avut ocazia să vizităm Biblioteca Națională a Letoniei, cu un  fond de carte în jur de 6 mln de exemplare. Ne-au impresionat departamentele de carte rară și manuscrise, de cultură orientală, centrul pentru muzică și arte, centrul pentru adolescenți -15+, centrul de dezvoltare a competențelor la bibliotecari, departamentul de comunicare și PR, centrul de expoziții, sala de joacă și de studiu pentru copii și încă multe alte săli de studiu, conferințe, concerte, toate amenajate într-un stil modern și conectate la tehnologiile de ultimă generație.

Chiar dacă este supertehnologizată – cărțile și utilizatorii se monitorizează printr-un sistem sofisticat de radio frecvență – biblioteca menține un echilibru între cărți și tehnologie. ”Dacă în internet găsim informații, atunci în bibliotecă căpătăm cunoștințe”, ne spune Marta Dziulma.

La Ambasada Republicii Moldova în Letonia am avut o întâlnire cu ambasadorul Eugeniu Revenco.

Această experienţă ne va ajuta să implementăm şi la noi o serie din serviciile sau din practicile preluate.

Maria Furdui, directoarea

BPR ”Vasile Alecsandri” din Telenești

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker