Evenimente

Agenția Turismului dispare. Cine va prelua funcțiile

Agenția Turismului va fi lichidată, iar activitatea agenților economici din domeniul turismului va fi controlată de alte instituții. Potrivit unui proiect care prevede modificarea și completarea Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova, elaborarea politicilor statului în domeniul turismului va ține de competența Ministerului Economiei şi Infrastructurii. Anterior, această sarcină îi revenea Ministerului Culturii și Turismului.

 

Proiectul prevede excluderea sarcinii Guvernului de a asigura condiţii pentru pregătirea şi perfecţionarea continuă a cadrelor pentru industria turismului, inclusiv prin crearea de întreprinderi de instruire şi producere. Autorii susțin că prevederea nu mai este actuală ținând cont de faptul că agenţii economici care solicită clasificarea structurii de primire turistică nu mai sunt obligați să prezinte copia de pe certificatul de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională din cadrul Centrului Naţional de Perfecţionare a Cadrelor din Industria Turismului sau din cadrul altor instituţii în domeniu, acreditate în condiţiile legii. În prezent, aceștia trebuie să prezinte doar o copie a diplomei de studii superioare de licență/masterat în domeniul turismului sau o copie a certificatului de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională.

De asemenea, o parte din atribuțiile Agenției Turismului vor trece la Agenţia Servicii Publice. Astfel, în competența acesteia vor fi: înregistrarea rutelor turistice; evidenţa şi monitorizarea patrimoniului turistic; efectuarea clasificării structurilor de primire turistică, prin eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistică; ţinerea Registrului structurilor de primire turistică.

Totodată, obiectivul privind crearea unui climat investițional favorabil pentru atragerea investiţiilor autohtone şi străine în domeniul turismului trece la Agenţia de Investiţii, entitate care se propune a fi fondată de către Guvern. Autorii proiectului susțin că Agenția Turismului va fuziona cu Agenția de Investiţii cu trecerea drepturilor şi obligațiilor persoanei juridice absorbite la persoana juridică absorbantă.

Normele care reglementează activitatea Consiliului Consultativ vor fi abrogate. În schimb, în cadrul Ministerului Economiei şi Infrastructurii se instituie un colegiu. În componenţa colegiului, la propunerea ministrului, pot fi incluşi şi reprezentanţi ai altor autorităţi publice centrale, precum şi reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai societăţii civile.

Turoperatorii şi agențiile de turism nu vor mai avea obligația de a prezenta Ministerului Economiei şi Infrastructurii dările de seamă statistice şi financiare. Această obligație rămâne însă, valabilă doar în raport cu organele de statistică.

Victoria Zaharia

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker