EvenimenteOrheiTelenești

Când va fi reabilitat tronsonul de drum Ciocâlteni-Clișova

La ședința recentă a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), s-a decis majorarea, cu 7 milioane de lei, a mijloacelor financiare alocate pentru proiectul de reabilitare a
infrastructurii rutiere de acces în Regiunea Centru. Banii vor fi utilizați pentru asfaltarea drumului L-326 M2 Clișova – Suhuluceni – Leușeni – Verejeni, până la sfârșitul anului 2018, relatează serviciul de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Potrivit sursei citate, decizia a fost luată, după ce, în luna iulie, ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici a discutat cu primarii din raioanele Telenești și Orhei despre necesitatea reconstrucției tronsoanelor de drum L-326 M2, cu o lungime de 23 km, și Ciocâlteni-Clișova de 4,5 km. Atunci, Chiril Gaburici a dat asigurări că Ministerul Economiei și Infrastructurii va întreprinde măsurile necesare, astfel încât lucrările de reparație a drumului să fie finalizate până la sfârșitul anului.

În 2018, pentru implementarea acestui proiect au fost alocate 5 milioane lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), 1,5 milioane – din contul Administrației de Stat a Drumurilor și alte 900 mii de lei din resursele nevalorificate din contul ADR Centru pentru anul 2017.

În cadrul aceleiași ședințe, CNCDR a audiat Raportul privind implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020, în perioada ianuarie-iunie 2018. De asemenea, a fost prezentată informația privind implementarea proiectelor de dezvoltare regională, finanțate din FNDR și alte surse în primul semestru al acestui an.

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close