Politic

Practicile de răpire și transmitere a persoanelor către structurile regimului din Tiraspol continuă

La 31 iulie 2018, Asociația „Promo-LEX”, împreună cu avocatul Veaceslav Țurcan au organizat o Conferință de presă privind îngrijorările ce țin de continuarea practicilor ilegale de răpire și transmitere a persoanelor către structurile regimului din Tiraspol.

Într-un comunicat la temă „Promo-Lex” menţionează că, pe parcursul anilor au fost înregistrate numeroase cazuri în care reprezentanții miliției din regiunea transnistreană a Republicii Moldova au răpit persoane și le-au transportat pe teritoriul aflat în afara controlului autorităților constituționale.

Recent, la 27 iulie, fostul șef al așa-zisului Departament de Interne din stânga Nistrului, Ghenadii Kuzmiciov, deplasându-se pe traseul Chișinău – Leușeni, a fost oprit de către un echipaj al Inspectoratului Național de Patrulare pentru a-i fi verificate actele. Între timp, un alt vehicul, fără numere de înmatriculare, a oprit, iar patru mascați l-au pus la pământ pe Ghenadii Kuzmiciov, au luat toate actele din mâinile polițiștilor, iar ulterior l-au reținut pe Kuzmiciov și s-au făcut nevăzuți, transportându-l direct în or. Tiraspol.

Ion Manole, director exe-cutiv al Asociației „Promo-Lex”, spune că „există toate semnele unei răpiri și este extrem de îngrijorător faptul că la această răpire ar fi participat organele de forță constituționale. Dacă se demonstrează că reprezentanții poliției sunt implicați, acest fapt poate servi ulterior drept argument pentru condamna-rea Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, alături de Federația Rusă, deoa-rece acțiunile autorităților conțin fapte abuzive, fapte ce demonstrează că autoritățile constituționale nu au creat mecaniste eficiente de apărare a drepturilor omului, dar și de garantare a drepturilor persoanelor care se află legal pe teritoriul țării”.

Asociația „Promo-LEX” condamnă practicile de colaborare între organele constituționale de poliție și structurile ilegale din stânga Nistrului. Asociația reiterează că, potrivit Constituției Republicii Moldova, justiția se realizează doar de către autoritățile constituționale care trebuie să decidă asupra aplicării prevederilor legale. Potrivit rudelor lui Kuzmiciov, după ce a fost reținut, acesta a fost maltratat și a fost lipsit de asistența medicală necesară.

„O astfel de ilegalitate nu putea fi comisă fără ca cei din conducerea de vârf a Ministerului Afacerilor Interne să nu cunoască, inclusiv chiar ministrul. În asemenea situație, într-un stat civilizat, dar având în vedere condițiile Republicii Moldova, autoritățile ar trebui să aducă explicații publice despre incidentul respectiv, cât și să informeze cetățenii despre măsurile luate pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. Un alt lucru grav este faptul că nici măcar avocatul nu poate afla detalii despre acuzațiile ce îi sunt aduse lui Kuzmiciov ori starea sa actuală de sănătate”, a menționat Veaceslav Țurcan, avocat.

Amintim că, acum câţiva ani, şi la Rezina au avut loc două cazuri de răpire a cetăţenilor Republicii Moldova de către colaboratorii forţelor de ordine neconstituţionale din regiunea transnistreană cu concursul reprezentanţilor poliţiei şi CAN de la Chişinău. Într-un caz un cetăţean din s. Lipceni a fost eliberat după jumătate de an de închisoare în una din puşcăriile de pe malul stâng, în altul, un fost procuror din or. Râbniţa a fost judecat de regimul de la Tiraspol la 4,6 ani de detenţie. (Vezi art.” Hoţii de oameni”, CUVÂNTUL din 18 august 2017).

Ofițera de presă a Ministerului de Interne, Alina Zbancă, a menționat pentru AGORA că poliția a intervenit și va face claritate în acest caz. „Nu putem să comentăm acuzațiile, fiindcă sunt doar niște declarații”, a adăugat Alina Zbancă.

Avocatul Veaceslav Țurcan a mai declarat că, deocamdată, nu cunoaște unde se află Ghe-nadie Kuzmiciov și nici care este starea acestuia.

Reporter “C”

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker