EvenimenteTelenești

Artiști amatori din Țânțăreni au participat la zilele comunei Sânmihaiul de Câmpie

Membrii ansamblului ”Busuioc” și consilieri locali din Țânțăreni, Teleneşti au participat la Zilele comunei Sânmihaiul de Câmpie, județul Bistrița-Năsăud, România, cu care satul de pe Răut a încheiat un acord de înfrățire în luna mai 2018.        

Pentru delegația din Ţânţăreni a fost pregătit un program bogat. Mai întâi, oaspeţii au vizitat Monumentul Țăranului Român de la Zoreni, sat din componența aceleiaşi comune, unicul în țară, edificat în 2013 din iniţiativa lui Simion Adam, profesor de istorie și primar al comunei respective pe parcursul a 20 de ani.

Apoi au participat la un Tedeum în biserica satului de reședință al comunei.

Membrii ansamblului “Busuioc” au prezentat un program de melodii patriotice și populare în cadrul unui ansamblu mixt, adică împreună cu artiștii amatori din comuna gazdă, ceea ce a impresionat mult publicul.

”Decizia de a evolua în scenă în asemenea componenţă s-a produs spontan, de comun acord cu ansamblul de artiști amatori din localitate. Am avut şi ocazia să ascultăm un minunat florilegiu de muzică populară de la vatră în interpretarea artiştilor locali”,a remarcat Anatolie Bulat, directorul căminului de cultură din Țânțăreni.

 

Reporter “C”

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker