Evenimente

12 proiecte au fost premiate la Gala “Moldova Eco Energetică”

De şapte ani câştigătorii competiţiei “Moldova Eco Energetică” sunt premiaţi pentru cele mai bune Idei, Tehnologii şi Istorii Eco-Responsabile. În ediţia 2017 s-au înscris 35 de parcuri eoliene, şcoli, grădiniţe dotate cu tehnologii moderne de eficienţă energetică şi de producere de energie regenerabilă, case individuale ce consumă doar energie verde ş.a., relatează Serviciul Comunicare și Relații Publice al Ministerului Economiei.

În categoria ”Cel mai bun Proiect în Bioenergie” premiul a fost acordat grădiniţei din s. Şestaci, raionul Şoldăneşti.

“Uniunea Europeană oferă suport sectorului energetic în Republica Moldova pentru a spori securitatea energetică a ţării şi, totodată, pentru a oferi energie curată, la preţuri accesibile cetăţenilor, de exemplu prin asigurarea energiei termice din surse regenerabile pentru grădiniţe şi şcoli”, a menționat în cadrul ceremoniei de omagiere a învingătorilor Aneil Singh, şef Cooperare, Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.

Dosarele au fost evaluate în trei etape: evaluarea experţilor, vizitele de verificare în teren, decizia Consiliului de Coordonare.

Gala de premiere a celor mai de succes idei, tehnologii şi istorii a culminat “Zilele Moldova Eco Energetică”, organizate  în perioada 6 – 8 decembrie. Experţi naţionali şi internaţionali, reprezentanţi ai autorităţilor, mediului de afaceri şi academic au discutat realizările din sectorul promovării energiei regenerabile şi eficienţei energetice, au prezentat noile programe de investiţii în sectorul energiei curate şi au dezbătut priorităţile din sector pentru următorii ani.  

De asemenea, a fost prezentată o expoziţie de tehnologii eco. 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker