Economie

Au contabilizat roada din hambare

Mihail Sandic, conducătorul unității agricole din satul Șipca, s-a învrednicit de titlul de Cel mai bun gospodar din raionul Șoldănești. Liderul agricol nu este la prima sa victorie.

Vestea a fost lansată în cadrul adunării generale a agricultorilor, unde a fost făcut bilanțul anului 2017. La eveniment au participat fruntașii sectorului agrar din raion.

Potrivit informației oferite de Andrei Muțuțchi, șeful direcției agricole Șoldănești, gospodăria condusă de Mihail Sandic a recoltat câte 52 q de boabe de grâu la ha, a încheiat cu succes lucrările de toamnă și a pus o bază bună roadei culturilor cerealiere pentru anul viitor.

Administrația raionului a menționat cu diplome și premii mai mulți agricultori din teritoriu pentru succesele înregistrate în anul curent.

La festivitate au fost invitați un grup de veterani, care în 1980, la momentul fondării raionului Șoldănești, conduceau gospodării agricole. Dânșii au fost menționați cu medalii speciale.

În imagine: Împreună cu titlul “Cel mai bun gospodar din raionul Şoldăneşti” Mihail Sandic a intrat şi în posesia cupei speciale.

Reporter ”C”

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker