EvenimenteRezina

A circulat timp de 16 ani cu permisul de conducere falsificat

Foto: Poliția de Frontieră

Poliţistii de frontieră au depistat un cetăţean care conducea un autoturism cu permisul de conducere falsificat. Bărbatul de 40 de ani s-a prezentat la punctul de trecere Tudora pentru a ieşi din ţară. Acesta se afla la volanul unei mașini Volvo, înmatriculată în Republica Moldova, relatează agora.md

La sfârșitul săptămânii trecute, în timpul desfășurării controlului la trecerea frontierei de stat, polițiștii de frontieră au solicitat conducătorului auto pe lângă documentele de călătorie şi cele pentru mijlocul de transport. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului de conducere, eliberat de autoritățile naționale și valabil pentru majoritatea categoriilor, s-a luat decizia efectuării unor verificări suplimentare. Ca urmare, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul este falsificat.

Bărbatul a declarat că în 2002 și-a făcut studiile la școala auto din orașul Rezina, însă pentru a fi sigur că primește permisul de conducere, prin intermediul unei persoane identificată pe internet, și-a perfectat documentul contra sumei de 150 de euro. În cazul dat, cetățeanul moldovean și-a interupt călătoria, revenind în țară pentru a-și pune în ordine documentele.

Permisul a fost reținut și va fi transmis spre expertiză, iar cercetările sunt continuate de către angajaţii Poliţiei de Frontieră în vederea stabilirii circumstanţelor infracţiunii constatate, precizează sursa citată.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker