SocialTelenești

Cronicarul din Telenești

Într-o societate dominată de probleme, oamenii de creație deseori sunt lăsați în umbră și nerecunoscuți… Cam asta se întâmplă și cu tânărul publicist iubitor de patrie și neam, emotiv la durerea omenească – Noie Rotaru de la Telenești.

Fiind un familist iubitor și grijuliu și pentru a asigura un trai mai bun familiei sale, a fost nevoit să emigreze în Statul Israel. Nimănui nu îi este ușor printre străini, departe de casă, copii, rude și serviciul drag (slab plătit în Republica Moldova). Noie la fel a trebuit să depășească diverse greutăți ca, în cele din urmă, să-și atingă scopurile propuse, pentru că a știut cum să-și planifice corect timpul, astfel încât în patru ani, pe lângă munca sa în Israel, să participe la diverse activități, manifestări culturale organizate de Ambasada RM, de Diaspora evreiască teleneșteană, de “Casa evreilor din Basarabia”.

Fiind o persoană curioasă și ambițioasă, Noie și-a propus să cerceteze documentele din arhivele bibliotecilor Yad Va Shem, de la Universitatea Tel Aviv, Universitatea Ierusalim, să analizeze viața unor familii, unor personalități originare din târgul Telenești, care au emigrat pe parcursul anilor în Statul Israel, evenimentele care s-au produs cu participarea acestora, dar și  istoria comunității evreiești din Telenești.

…Astfel lumea a aflat că Basarabia, inclusiv orașul Telenești au dat naștere unor asemenea personalități ca Nahum Gutman, Olter Gutman, Beniamin Kogan, Zalmen Rozental, Mihail Pincevky, Robert Badinter, Menahem Wainboim, Aron Șvarțman, Naum Kijner, dr. Dorfman, dr. Wainștoc, ș.a. Noie le-a consacrat patru cărți, în care oglindește trecutul deosebit al poporului evreu din Basarabia, evenimente împletite cu ani plini de glorie, dar și suferințe, destine distruse, copii orfani, etc. De exemplu, în “O întâlnire cu trecutul…” (2016), este descris masacrul prin care au trecut evreii din Telenești; în altele sunt adunate materiale documentare despre viața și activitatea evreilor originari din Telenești, atât la baștină, cât și în Israel, în alte țări.

Munca asiduiă a lui Noie, într-un fel, a fost observată și apreciată cu premii și diplome. De exemplu, Noie a fost declarat laureat al Concursului “Memoria Holocaustului evreiesc din Telenești din perioada celui de-al II-lea război mondial (1941-1945)”, a fost menționat pentru promovarea valorilor cultural-naționale, a imaginii orașului Telenești pe plan național și internațional, pentru contribuția la consultarea diasporei, activitatea de informare și integrare a persoanelor originare din R. Moldova în Statul Israel, pentru eforturile semnificative în susținerea, promovarea și valorificarea culturii teleneștene, etc.

Lev Weinboim, directorul “Casei evreilor din Basarabia”,

Tel Aviv

Din partea redacţiei: Noie Rotaru mai e şi un cititor fidel al CUVÂNTUL-ui, şi un corespondent netitular, scrie şi versuri.  Îi mulţumim pentru colaborare şi suntem întotdeauna bucuroşi să-i publicăm reportajele.

De Ziua Naţională a Culturii, conducerea raionului Teleneşti şi Biblioteca Publică Raională “Vasile Alecsandri” i-au acordat dlui Noie Rotaru menţiune Pentru un aport considerabil în susținerea vieții  culturale. Cărţile editate de  inimosul teleneştean pe banii proprii le putem  găsi pe  rafturile  BPR  „V. Alecsandri”  și  în  Muzeul  Raional  de  Istorie și  Etnografie. Acestea au fost donate de către  autor.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker