EvenimenteȘtiri

Sufletul-pereche

Tatăl meu este omul cu un suflet mare, de o generozitate şi afecțiune rare, optimist și ambițios, înțelept și mereu cutezător.

Este omul cu o capacitate deosebită de a asculta şi a înțelege, de a munci şi de a lupta, uneori și cu morile de vânt, dacă în joc e soarta Adevărului.

Sunt fericită, că am moștenit mai multe trăsături din caracterul lui.

 

În memoria mea tata este mereu cu condeiul în mână, un exemplu de ordine și echilibru, sobrietate și corectitudine, de maximă exigență cu sine însuși, dar și cu cei din jurul său.

Are un spirit cugetător și cumpătat, dar nicidecum calculat, în sensul de a vâna profit. E Omul-energie activă, e cel care, fără a declara vreodată, a lăsat urme adânci în urma sa. Nu o spun numai eu, o spun toți cei care îl cunosc.

Tatăl meu a fost şi este cel care a știut să mă prindă înainte de a cădea, perseverent şi optimist, m-a încurajat de fiecare dată să nu mă dau bătută, să încerc din nou și din nou în cazul eșecurilor care mi-ar fi afectat negativ mersul înainte. Nu dorea să comit greșeli, totodată, mi-a permis să-mi croiesc propriul drum, deși simțeam cât de mult suferă, în tăcere, cât de mult îl dor vânătăile și cucuiele mele, mă lăsa să trag învățăminte, să trag concluzii din propria-mi experiență.

Tatăl meu este cel care îmi făcea zile fripte când încălcam regulile stabilite de el la pregătirea temelor pentru acasă. Era totdeauna mândru de realizările fiicelor sale, supraveghindu-ne permanent evoluția școlară și intelectuală, stimulându-ne neîncetat interesul pentru studii, perfecționare, autodepășire. Cu autoritatea sa absolut legitimă și firească, mă gândesc, că în anumite cazuri ar fi putut interveni într-un fel sau altul pentru ca noi, fiicele, să avem un trai mai confortabil. A avut posibilitate, dar nu a vrut.

Abia acum îmi dau seama de profunda înțelepciune a proverbului care spune că la umbra copacului cu coroana mare nu crește nimic. Iată de ce m-a învățat, ne-a învățat să fim independente, să devenim personalități.

Ne-a altoit demnitatea și omenia. Ne-a învățat să fim autocritice și cum să reacționăm la criticile celor din jur.

Lui îi datorez faptul că mi-a dat o educație și o cultură aleasă, pentru că mi-a transmis prin gene și exemplul propriu ambiția sănătoasă, demnitatea, cumsecădenia, hărnicia și dragostea de viață. M-a învățat să nu uit de unde am plecat şi de unde cresc rădăcinile noastre.

Tatăl meu a știut să mențină totdeauna cu fermitate condeiul în mână, a fost și este omul de omenie, cum se spine, omul ca pâinea caldă, în ciuda tuturor dificultăților, trădărilor de către prieteni, înfruntând cu destoinicie indiferența, duplicitatea, lașitatea conjuncturiștilor, tatăl meu a rămas întotdeauna o personalitate integră, care nu s-a vândut nimănui de dragul a trei arginți sau a mari averi, cum au făcut-o, cum o fac mulți, mulți alții.

Tatăl meu e omul cu demnitate în suflet și în faptă, e omul cu zâmbetul pe față, ce emană dăruire și căldură.

 

Renata Zabelinschi (Iaşcenco)

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close