ȘtiriUtil

Pedepse mai dure pentru cei care urcă băuți la volan

Pedepsele pentru șoferii care urcă băuți la volan vor fi înăsprite. Guvernul a aprobat o serie de modificări legislative privind sancțiunile pentru conducerea automobilelor în stare de ebrietate. Potrivit noilor prevederi, după cum relatează www.agora.md, șoferii care vor urca băuți la volan vor rămâne imediat fără permisul de conducere pentru o perioadă de la șase luni, în cazul primei abateri, și până la trei ani, în cazul abaterii repetate. Termenul va fi stabilit de instanța de judecată în cel mult trei zile, iar în acest timp șoferii nu vor mai putea circula cu un permis provizoriu, cum era până în prezent.

Permisul celor care sunt depistați în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, cu o concentrație a vaporilor de alcool în aerul expirat de 0,3 g/l, va fi anulat pentru patru ani. Totodată, pentru condusul în stare de ebrietate avansată va fi exclusă amenda, aceasta fiind substituită cu munca neremunerată, până la 240 de ore, în folosul comunității.

De asemenea, pachetul antialcool exclude carența în legislație, care le dădea judecătorilor și procurorilor o marjă de interpretare. Și anume, potrivit Codului penal (art. 55), cei care sunt prinși în stare de ebrietate avansată la volan pot fi eliberați de răspundere penală dacă sunt la prima abatere sau dacă au la întreținere un minor. Această prevedere a fost anulată.

„Se intenta un proces penal, iar, ulterior, legislația prevedea că persoana poate fi eliberată de răspunderea penală, cu atragerea ei la răspunderea contravențională. Analizele noastre au stabilit un abuz din partea unor persoane, mă refer și la ofițerii de urmărire penală din cadrul MAI, și procurori, și judecători. Acum nu va mai exista alternativă. Șoferii care vor fi depistați în stare avansată de ebrietate vor răspunde penal”, a explicat ministrul de Interne, Alexandru Jizdan.

Iar pentru a perfecta un permis nou, șoferii vor susține repetat examenul auto. De asemenea, după expirarea termenului pentru care permisul a fost ridicat provizoriu sau anulat, o condiție obligatorie pentru obținerea acestuia este frecventarea de către șoferi a Programului antialcool și antidrog. Cursul va fi ținut de angajați ai Inspectoratului Național de Probațiune și va urmări responsabilizarea persoanelor care au urcat în stare de ebrietate la volan prin instruiri în grup și lecții individuale. Programul de 20 de ore va costa 4000 de lei.

Proiectele de lege aprobate de Executiv urmează a fi prezentate spre examinare Parlamentului.

 

 Foto: noi.md

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker