EvenimenteOrheiȘtiri

Ivancea a serbat Hramul și Ziua satului

Duminică locuitorii satului Ivancea, localitatea de reședință a comunei care poartă acelaşi nume, a serbat Hramul și Ziua satului.

Programul sărbătorii a inclus mai multe acțiuni de suflet: concertul prezentat de către ansamblul vocal model “Ivanceanka”, conducătoare artistică Nina Coderman, ansamblul de dansuri ”Barvinok” de la grădinița din localitate, conducătoare Natalia Railean, evoluarea interpreților Vitalie Dani, Mihai Ciobanu, etc.

Locuitorii satului au fost felicitați de către Tudor Golub, preşedintele raionului și primarul localității, Oleg Gașper. În cadrul festivităţii au fost omagiate cuplurile care rotungesc în acest ani câte 50 și 25 de ani de căsnicie fericită, decanii de vârstă ai satului. La sărbătoare au fost omagiate familiile în care au apărut pe lume bebeluși

”Avem unii indici care ne bucură, spunea primarul Oleg Gaşper. În perioada dintre hramul din anul trecut şi cel de azi la noi s-au născut 28 de copii, mai mulţi decât în anii precedenţi, Asigurăm comuna cu gaze naturale, asfaltăm drumurile, adică facem totul ca satele noastre să aibă viitor”, a menţionat primarul.

Ion Cernei

Taguri
Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close