SocialȘtiri

Controlul comun moldo-ucrainean pe segmentul transnistrean se extinde în alte două puncte de trecere

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană se extinde în alte două puncte de trecere pe segmentul transnistrean – în punctul rutier „Goianul Nou-Platonovo” și în punctul feroviar „Novosaviţkaia-Cuciurgan”. O decizie în acest sens a fost luată miercuri de Guvern, informează ziarulnational.md.

 

În ambele puncte de trecere, controlul comun va fi realizat pe teritoriul Ucrainei, după principiul „o singură oprire – un singur ghişeu”.

Pe lângă îmbunătățirea condițiilor de traversare a frontierei de stat vor fi optimizate operațiunile de import-export și schimbul de informaţii între părți. De asemenea, va spori securitatea frontierei de stat prin contracararea mai eficientă a infracționalității transfrontaliere.

Premierul Pavel Filip a solicitat Serviciului Vamal și Poliției de Frontieră să asigure, până la finele mandatului Guvernului, realizarea controlului comun și la celelalte puncte de trecere, în special pe segmentul transnistrean.

„Să avem toată certitudinea că și această frontieră este controlată și din punct de vedere a trecerii persoanelor fizice, a transporturilor, dar și a mărfurilor, să avem siguranța că R. Moldova controlează tot ce intră sau iese pe acest segment de frontieră”, a spus prim-ministrul.

Controlul comun la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean a devenit posibil după semnarea, la 6 octombrie 2017, a Acordului bilateral privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene. Documentul va intra în vigoare la 25 mai curent.

Totodată, pentru a aduce în concordanță cu prevederile Acordului procedurile de control comun desfășurate în punctele de trecere „Pervomaisk-Cuciurgan”, „Palanca-Maiaki-Udobnoe”, „Briceni-Rossoșanî”, „Criva-Mamalîga”, „Larga-Kelmențî” și „Giurgiuleşti-Reni”, Guvernul a aprobat astăzi semnarea noilor protocoale între instituțiile cu funcții de control ale celor două state.

În prezent, controlul comun se aplică la șase puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene, inclusiv pe segmentul transnistrean – la „Pervomaisk-Cuciurgan”. Republica Moldova și Ucraina au la frontieră 67 de puncte comune de trecere, dintre care 25 sunt pe segmentul transnistrean.

 

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker