OrheiȘtiri

Bucureştenii îi ajută pe orheieni

Comunitatea Sectorului 1 din mun. Bucureşti, România a colectat şi a trimis pentru oamenii săraci din raionul Orhei (Basarabia) 12 tone de ajutoare umanitare. Convoiul a ajuns la destinaţie zilele trecute. Mărfurile au fost distribuite în comunitățile aflate în nevoie, la aziluri de bătrâni, centre de plasament și bătrânilor din sate, care nu au posibilitatea de a se întreține singuri. 

După cum se concretizează într-un comunicat al serviciului relaţii cu publicul al administraţiei Sectorului 1 Bucureşti, la realizarea acțiunii de ajutorare a românilor din Orhei au colaborat Administrația Domeniului Public, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Centrul Cultural al Sectorului 1.

„Unul dintre obiectivele Primăriei Sectorului 1, care reprezintă cea mai bogată comunitate locală din România, este să facem tot ceea ce putem pentru a ajuta comunitățile românești din afara granițelor țării. Și nu ne rezumăm doar la sprijinul instituțional, la parteneriatele pe care le încheiem cu aceste comunități locale românești, ci și la acțiuni care se adresează direct oamenilor, la ajutoare pe care oamenii le simt în mod nemijlocit. Acțiunea noastră de ajutorare a oamenilor cu greutăți din raionul Orhei se înscrie exact în această sferă. Este un minimum pe care îl putem face pentru ca frații noștri să simtă că le suntem aproape nu doar cu vorbe frumoase, ci și cu fapte pe măsură”, afirmă primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

La rândul său, președintele raionului Orhei, Tudor Golub, a transmis, printr-o scrisoare oficială, mulțumiri comunității Sectorului 1 și primarului Dan Tudorache pentru solidaritatea arătată față de românii de peste Prut, care au nevoie de ajutor.

”Îmi exprim înaltul meu respect și recunoștință pentru inițiativa, generozitatea și receptivitatea de care ați dat dovadă în colectarea, organizarea și transportarea impunătorului lot de ajutoare pentru comunitățile raionului Orhei”, se precizează în scrisoarea de mulțumite a președintelui Tudor Golub.

Precizăm că administraţia raionului Orhei a încheiat un acord de parteneriat cu cea a Sectorului 1 Bucureşti în luna martie.

 

Tudor Codreanu

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker