ApropoEvenimente

2. Ceva despre reacția bolnăvicioasă a unora la Adunarea Centenară din 25 martie

În nr. precedent al CUVÂNTUL-ui am publicat partea I a seriei din trei articole, întitulată “Despre unele cauze ale lipsei declaraţiilor de reunire în localităţile basarabene dinspre Nistru”. 

Slugile stataliștilor fac foarte multă gălăgie pe tema că unioniștii, cu deosebire cei adunați duminică, 25 martie curent, în centrul Chișinăului, vor SĂ LICHDEZE statul RM. Dar, mai ales, și din cauza că printre cei care ceraeau reunirea au fost și persoane venite de peste Prut. Indignarea menționată nu mă miră. Însă umila persoană ce sunt înțeleg situația cu totul altfel.

Tot mai mulți oameni cer reunirea din sentimentul de unitate etnică care ne-a fost încălcată, drept de care nimeni nu are vreun temei legal ca să ne lipsească… O cer, totodată, ca prin reunire, măcar într-un târziu, și majoritatea locuitorilor din acest teritoriu românesc (independent de apartenența lor etnică) să poată ajunge la un trai decent. Dar nu în speranța utopică, precum își imaginează unii, cum că a doua zi vor începe să trăiască regește. O cer, ca pe această cale să-și poată asigura condiții de a munci onest acasă și a fi remunerați după regulile existente în lumea civilizată astăzi.

Iar pentru că până acum, în aproape trei decenii de independență, guvernările care s-au tot perindat la cârma RM n-au avut grijă pentru a asigura astfel de condiții, ceea ce a condus la emigrarea în masă a populației (cu toate consecințele ei nocive), răspunderea o poartă totalmente clasa politică din acest stat, artificial, și slugile ei – niște lingăi și profitori, care îi mențin în întuneric pe cei rătăciți, ba și se tot ostenesc ca să-i îndobitocească și pe cei cu mintea încă trează.

Prin urmare, anume clasa politică a adus statul RM, neviabil chiar de la începutul său (ca RSSM) – l-a adus, deci, în pragul imposibilității de a exista. Or, dacă această republică nu poate exista (pentru că nu slujește cetățenilor – scop care doar el îndreptățește ființarea oricărui stat – asta înseamnă că Republica Moldova a ajuns la inevitabilitatea dispariției sale – prin autolichidare. Iar REUNIREA REPREZINTĂ SINGURA POSIBILITATE CA ACEST PROCES SĂ NU DEVIEZE ÎNTR-UN HAOS CU URMĂRI TRAGICE.

Iar acum despre indignarea pentru participarea la Adunarea Centenară a multor români de peste Prut, cu deosebire tineri (de parcă ar fi fost normal să se fi avântat la drum niște babe și moșnegi, sprijinindu-se în cârje).

Rusia i-a rupt, în 1812, pe românii de la est de Prut din trupul Moldovei Istorice. Chiar dacă a fost lipsit de o mare parte a teritoriului său, Principatul Moldovei dimpreună cu Muntenia sau Valahia au înființat Principatele Unite, devenite apoi ROMÂNIA. În 1940 și apoi în 1944 URSS i-a răpit României Basarabia care, în 1918, revenise la matca sa (ceea ce, pentru 22 de ani, i-a ferit pe locuitorii ei – indiferent de apartenența etnică – de toate urgiile la care oamenii erau supuși în imperiul sovietic).

Deci noi, românii moldoveni de la Est de Prut suntem un tot întreg nu numai cu moldovenii de la Vest de Prut. Suntem o parte organică a întregului popor român. Și e îndreptățit absolut ca românii DIN TOATE provinciile Statului Român să ne sprijine și să ne ajute pe toate căile, întru realizarea interesului nostru vital de a ne reuni cu Patria Mamă. Unde actualelor grupuri etnice conlocuitoare din RM li se vor asigura toate drepturile, în conformitate cu normele internaționale general recunoscute.

Iar indignările indignări să rămână. Vorba ceea: câinii latră, vântul bate.

 

                                                             Nicolae COJOCARU, dr. în filozofie

 

Citiţi partea a III-a în nr. viitor.

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker