EconomieEvenimente

Fondul forestier și problemele care-l macină

În raionul Şoldăneşti, suprafața totală a sectoarelor de pământ supuse riscului alunecărilor de teren se cifrează la circa 160 ha. O metodă de a preveni acest proces este plantarea fâşiilor forestiere de protecţie. Conform prog-ramului naţional „Pământ”, începând cu anul 2000, pe teritoriul raionului trebuiau să fie plantate circa 250 ha cu fâşii forestiere de protecţie. În acest scop, numai în anul 2011, prin Hotărârea nr. 626, Guvernul a alocat peste 50 mln de lei. Dar, conform informaţiilor oficiale, în ultimii şapte ani, pe teritoriul raionului nu a fost plantată nicio fâşie forestieră de protecţie.

Potrivit lui Leonid Paiere-le, şeful Inspecţiei Ecologice Şoldăneşti, în raion fâşiile forestiere de protecţie ocupă în total vreo mie de hectare. Acestea sunt amplasate în preajma câmpurilor şi a drumurilor de acces. În mare parte, majoritatea fâşiilor forestiere sunt în gestiunea primăriilor. Leonid Paierele spune că administraţiile publice locale nu au grijă de aceste teritorii: ”La moment, în raionul Şoldăneşti avem 798 ha de fâşii de protecţie, care aparţin administraţiilor publice locale şi 158 ha care sunt gestionate de către SA ”Drumuri Soroca”. Din păcate, primăriile nu au grijă de aceste plantații. În 2017, primăriile nu au plantat niciun arbore, SA “Drumuri-Soroca” – doar 110 arbori”, spune Leonid Paierele, accentuând că numai administraţiile publice locale din Şestaci şi Răspopeni ţin la control situaţia privind fâşiile forestiere de protecţie.

Potrivit şefului Inspecţiei Ecologice, de mai multe ori problema a fost abordată și la ședințele Consiliului Raional, dar reacția așteptată n-a urmat, deși situația este destul de gravă. O bună parte din fâșii au nevoie de reînnoire, altele se află într-o stare avansată de degradare.

La Inspecţia Ecologică din Şoldăneşti ni s-a mai spus că, pe parcursul anului trecut, colaboratorii ei au desfășurat aproximativ 100 de verificări a fâşiilor de protecţie din raion. Ca urmare, ecologiștii au întocmit 29 de procese verbale. Deşi prejudiciul cauzat de tăierea acestor fâşii a constituit 21750 lei, suma amenzilor pe care urmau să o achite contravenienţii a fost de 18,5 mii lei.

Anatolie Cojocari, directorul Întreprinderii de stat pentru silvicultură din Şoldăneşti, se arată indignat de faptul că, deși nu se plantează arbori, nici de plantațiile existente nu se poartă grija cuvenită.

Referindu-se nemijlocit la starea pădurilor din teritoriu, Anatol Cojocari a remarcat că urmările chiciurei din a. 2000 se mai fac simțite și astăzi. Practic, fiecare al doilea copac din pădurile de pe teritoriul raionului Şoldăneşti este bolnav. Mulți se usucă. Pentru a păstra echilibrul forestier, angajaţii întreprinderii plantează arbori noi.

”Angajații întreprinderii sunt implicați într-un complex continuu de lucrări legate de restabilirea arboretelui în circa 50 la sută din pădurile din teritoriu”, afirmă directorul Întreprinderii de stat pentru silvicultură Şoldăneşti.

Anatolie Cojocari precizează că bugetul întreprinderii este insuficient pentru a acoperi toate cheltuielile planificate. Statul participă doar la lucrările de protecţie a pădurii, adică în lupta cu dăunătorii în lunile de primăvara. Sunt selectate anumite sectoare forestiere, iar lucrările de igienizare sunt finanţate din bugetul statului.

Potrivit dlui A. Cojocari, Întreprinderea pentru silvicultură din Şoldăneşti aprovizionează locuitorii mai multor raioane cu lemn pentru foc. Anual se taie circa 28 mii m3 de masă lemnoasă. Din aceştia, 23 mii m3 sunt doar pentru foc.

“Chiar dacă lumea noastră în ultimii ani a devenit oarecum mai conștientă, mai responsabilă, tăieri ilicite mai avem și în păduri, și în fâșiile forestiere. Anul trecut am înregistrat vreo 23 de cazuri de tăieri ilicite. Vinovații au fost identificați”, concretizează Anatolie Cojocari, directorul Întreprinderii de stat pentru silvicultură Şoldăneşti.

Victor Sofroni, Natalia Rotari

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker