Evenimente

Elena Ilescu, distinsă la Gala Premiilor MECC

În cadrul Galei Premiilor Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, care a avut loc luni la Palatul Republicii din capitală, dna Elena Ilescu, directoarea Muzeului de istorie şi etnografie din Teleneşti a fost distinsă cu premiul „Ştefan Ciobanu” pentru promovarea patrimoniului cultural şi activitate muzeistică prodigioasă.

Pavel Casian, şeful Secţiei Cultură, Tineret şi Sport Teleneşti consideră că dna Ilescu a meritat pe deplin acest premiu:

„Muzeul de Istorie şi Etnografie din Teleneşti, de când a trecut în local nou, este apreciat practic în fiecare an cu premii şi trofeie din simplul motiv că aici se munceşte în mod creator. Mai avem şi biblioteca raională, cu o echipă la fel de activă şi care an de an ia premii la galele naţionale.  Aceste instituţii nu concurează, dar activează umăr la umăr. Pe parcursul anului trecut la muzeu au avut loc festivităţi dedicate unor scriitori şi jurnalişti originari din satele raionului, iar în sala de arte plastice au fost prezentate câteva expoziţii ale pictorilor locali, care au atras o mulţime de vizitatori. Acum vorbim despre muzeul nostru ca despre un fenomen cultural de scară naţională”, a remarcat dl Casian. 

„Avem planificare o mulţime de activităţi de promovare a somităţilor originare din raion, activităţi de cercetare, avem de pregătit materiale pentru a-i scoate din anonimat pe deputaţii în Sfatul Ţării… Prevedem să pregătim 12 vernisaje dedicate Centenarului Unirii, expoziţii dedicate Mărţişorului, pictorului Leonid Popescu, fotografiilor istorice cu genericul „Amintiri despre Teleneşti”. Adică avem mult de lucru pentru a valorifica patrimoniul istoric al ţinutului”, ne-a relatat dna Ilescu.

Muzeul de Istorie şi Etnografie Teleneşti va împlini în mai curent 10 ani de la fondare. În februarie 2014 muzeul a trecut în clădirea renovată a fostului spital descris de Mihail Sadoveanu în timpul călătoriei sale în Basarabia din anul 1919.

Ion Cernei               

 

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker