Social

Mulţi mor, puţini se nasc

În anul 2017, în satul Gordinești, au decedat 14 persoane, dar s-a născut un singur copil. Cam aceeași situație este și în satul Otac, unde la 11 decese revin 3 nașteri. Și în comunele Lalova și Saharna Nouă lucrurile nu sunt mai îmbucurătoare. Astfel, în comuna Lalova (satele Lalova şi Ţâpova), în anul precedent, la 10 nou-născuți au fost înre-gistrate 20 de decese, iar în comuna Saharna Nouă (satele Saharna, Saharna Nouă şi Buciuşca), respectiv, 4 nașteri și 30 decese.

 

Totuşi, Vera Amarfii, șefa Serviciului Stare Civilă Rezina, rămâne optimistă. Pentru că situația în unele comune este mai încurajatoare. De exemplu, în comuna Pereni în 2017 s-au născut 9 copii, dar au decedat 3 persoane, în comuna Solonceni (satele Solonceni şi Tarasova) raportul naşteri-decese a fost de 18:14, afirmă dna Amarfii.

Dar situaţia demografică în raion rămâne alarmantă, susține Vera Amarfii. Conform datelor Serviciului Stare Civilă, în anul 2017 în raionul Rezina au fost înregistrați 420 de nou-născuți, sau cu 86 de bebeluși mai puțini (20%) ca în anul 2016. Alarmant este și faptul că dintre cei 420 de nou-născuți 57 de copii sunt înregistrați doar cu mamă solitară, iar alți 54 au tată biologic doar declarativ. Acest fapt ar trebui să pună în gardă autoritățile publice, școala, slujitorii bisericii și societatea civilă în întregime or, dacă continuăm tot aşa, institutul familiei ar putea dispărea cu totul.

Din numărul total al nou-născuților în anul 2017, 139 (33%) revin comunei urbane Rezina (cu satele Ciorna, Boşerniţa şi Stohnaia), iar 281 (67%) – localităţilor rurale. Cei mai mulţi nou-născuţi au fost înregistraţi în primăriile Cinișeuți (28), Țareuca (24), Mateuți (23), Peciște și Sârcova (19). La celălalt pol se află primăriile Gordinești (1), Otac și Trifești (câte 3) și Cogâlniceni (4).

În aceeaşi perioadă au fost înregistrate 601 decese, cu 50 mai multe ca în anul precedent. Regretabil este faptul că printre cei decedați sunt și 7 copii cu vârsta de până la 1 an. În comuna Rezina au fost înregistrate 145 de decese, celelalte 453 de cazuri revin localităților din mediul rural. Printre primăriile cu cel mai mare număr de decese sunt Ignăței (46), Cinișeuți (42), Peciște (34), Țareuca (satele Ţareuca şi Ţahnăuţi – 33).

Potrivit dnei Amarfii, în anul ce a expirat s-a majorat numărul căsătoriilor (cu 38 de cupluri), constituind 326 de noi familii. 16 căsătorii au fost încheiate cu unul din miri cetățean străin (Italia, Rusia, Ucraina, Cehia, Grecia, Turcia, România, Israel, etc.). 45% din toate căsătoriile noi au fost înregistrate în primăriile Țareuca (19), Sârcova (17), Ignăței (16), Echimăuți (15), iar în comunele Mincenii de Jos și Otac au fost înregistrate doar câte o căsătorie.

Totodată  s-a majorat și numărul divorțurilor, care au constituit 197, ceea ce este cu 9 cazuri mai mult ca în anul 2016.

Pe parcursul anului 2017 Serviciul Stare Civilă Rezina a perfectat și transcrierea unor acte de stare civilă pentru locuitorii raioanelor Rezina și Râbnița.  În total au fost eliberate 165 certificate  de naștere, 114 – de căsătorie și 21 – de deces, a mai relatat Vera Amarfii.

În imagine: Vera Amarfii, şefa Serviciului Stare Civilă  Rezina. Foto consiliurezina.md

  Ion Perciun

 

Source: cuvintul.md

Arată mai mult

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close