EvenimentePolitic

Economii sau lipsă de spirit gospodăresc?

Convocat vineri în ședință ordinară, Consiliul Orășenesc Rezina, fără dezbateri, a aprobat decizia „Cu privire la executarea bugetului orașului Rezina pe 12 luni ale anului 2017”.

Potrivit documentului, în bugetul orașului au fost acumulate venituri în sumă totală de 30,07 milioane de lei, planul precizat fiind de 29,68 mil. lei. 15,02 mil. lei sunt venituri proprii, restul fiind transferuri cu destinație generală și specială de la bugetul de stat. Conform acestui indicator, comuna urbană Rezina este o unitate teritorial-administrativă, care are dreptul la existență.

La capitolul „cheltuieli” situația este mai problematică. Din cei 32,08 milioane de lei preconizaţi au fost valorificaţi numai 27,83 mil. lei sau 86,8%.

139,9 mii lei nu au fost cheltuiți pentru susținerea  activității primăriei; 455,8 mii lei – pentru întreținerea celor 4 grădinițe de copii; 352,2 mii lei – pentru cultura fizică și sport. La fel nu au fost folosiţi 56,1 mii lei destinaţi pentru protecția socială a populației, asigurarea și asistența socială; 980,6 mii lei – pentru dezvoltarea gospodăriei de locuințe, servicii comunale și iluminare stradală.

În imagine: Au rămas nevalorificați şi 1456,2 mii lei preconizați pentru întreținerea și dezvoltarea drumurilor. Și asta în situația când o mulțime de străzi din comună sunt într-o stare dezastruoasă.

Analiza sumară a executării bugetului demonstrează că populația, agenții economici își fac datoria cetățenească cu sârg și responsabilitate. În același timp, demnitarii și funcționarii publici, iar de rând cu ei și consilierii orășenești, nu prea au cu ce se lăuda.

Ion Perciun

Foto C. Cibotari.

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker