APISocial

Pictura, motorul vieții. O abordare diferită asupra artei plastice

În căutarea unor noi talente pentru reportajele noastre video am mers la Iași, unde l-am întâlnit pe Alexandru Alcaz, un tânăr de 32 de ani, ambițios, comunicabil și foarte prietenos. La doar 32 de ani ai săi, acesta este unul dintre cei mai îndrăgiți și căutați pictori din regiunea Moldovei, lucrările sale fiind apreciate și peste hotarele României. 

Totodată, pe lângă pictura pe pânză, Alexandru a venit cu o abordare puțin diferită asupra artei de a picta, iar mai exact, acesta pictează pe oameni, la propriu. Și-a dorit să-și exteriorizeze trăirile și să-și scoată în mase talentul, iar acum, pe lângă faptul că este printre cei mai populari pictori din zona Moldovei, Alexandru este și unul dintre cei mai căutați artiști de tatuat din toată România. Deși era extrem de ocupat, a fost de acord să ne răspundă la câteva întrebări.

  1. Alexandru, salut și bine te-am găsit. Te rog să povestești cititorilor noștri care e povestea din spatele tău și cum ți-ai descoperit pasiunea de a picta?

– De mic copil am cochetat cu desenul, am fost practic unicul din curte care a știut să picteze, iar împreună cu plăcerea de a picta tablouri, de a desena pe pereții clădirilor, a venit și dorința de a încerca să ”pictez” și pe pielea oamenilor, și iată că de mulți ani deja le combin. 

2. Care este sursa ta principală de inspirație, în momentul în care zilnic oamenii ți se adresează pentru a imortaliza pe pielea lor o operă de artă? Cât timp îți ia să realizezi o pictură?

– Sursa mea principală de inspirație este tot ce înseamnă pictură. Mă inspiră și un perete murdar. Culeg inspirație de la sunetul valurilor mării, de la razele solare, din picăturile de ploaie. Totodată, e absolut necesar să călătorești și să descoperi lucruri noi, să cunoști oameni noi, altă societate, alte străzi. E foarte important să te dezvolți, în toate domeniile, atât profesional, cât și spiritual, personal.  Ce ține de pictatul unui tablou, foarte des acesta se întinde în timp. Prefer să lucrez în mai multe zile și să aștern pe planșă un produs reușit. 

3. Vorbind de tatuat, e o continuare firească a firii tale artistice, ori e o metodă de a-ți vinde produsul? 

– Ambele. Tatuatul vine ca o anexă a sferei artei, a sferei de a picta. Prin tatuat pot bucura oameni, să le provoc zâmbetul, să redau pe piele ceea ce oamenii își doresc să poarte toată viața, iar acest lucru este deosebit. Este deosebit faptul că pot imortaliza o amintire, o întâmplare sau orice altceva pe pielea unui om, iar el să fie fericit și să plece de la mine cu zâmbetul pe buze. 

4. Ce apreciezi cel mai mult în oameni?

– Sinceritatea.

5. Cum e să fii artist plastic în România anului 2021? 

– Greu. România niciodată nu și-a valorificat artiștii, mulți dintre noi au plecat în alte țări pentru a ajunge să fim respectați de țara noastră. Totodată, chiar și noi, ca națiune, ar trebui să respectăm oamenii care produc ceva de valoare la noi în țară, pentru țara noastră. Chiar și vorbind de tatuat, în România avem încă mulți oameni cu gândire post-comunistă, ei desconsideră arta tatuajului, nu o privesc ca o artă, iar când văd diverse tatuaje pe oameni o consideră ca o formă de manifestare a delicvențelor, ceea ce nu este deloc bine. 

6. Ai pleca din țară dacă ai avea posibilitatea? 

– Categoric nu. Nu voi pleca niciodată de aici, pentru că îmi iubesc țara, sunt patriot, îmi iubesc meleagurile. 

7. Ce ai dori să le transmiți cititorilor ziarului CUVÂNTUL?

– Să fie deschiși către noi oportunități, să aprecieze și să respecte arta, pentru că chiar și scrisul unor materiale jurnalistice, tot o artă este!

Alexandru, îți mulțumim pentru timpul acordat și îți dorim mult succes în realizarea scopurilor propuse!

Anton Zabelinschi

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker