Apropo

De-a-ndoaselea

Niciodată n-am înțeles logica juriștilor moldoveni. Îi consider cea mai tâmpită breaslă în Moldova. Cu toate că SIS și MAI au prezentat avertizări că în regiunea transnistreană „nu se îndeplinesc condițiile legale pentru un vot liber, democratic și corect”, judecătorii spun că decizia majorității corupte din Comisia Electorală Centrală este legală.

Deci, logica judecătorească este perversă, de-a-ndoaselea – pentru 100 de mii (!) de solicitări din diasporă nu sunt necesare secții suplimentare de votare, iar pentru 256 (?!) de solicitări din Transnistria se permite majorarea punctelor de votare, inclusiv în localitățile aflate în afara controlului autorităților Republicii Moldova.

   Bandiţi de origine rusească

   Se știe că regiunea separatistă transnistreană, încă de la începutul anilor ’90, este condusă de persoane de origine rusească și de natură banditească. Toți foștii așa numiți președinți ai Transnistriei au fugit, fiind învinuiți de corupție și hoție, chiar și de structurile separatiste. Cred că actualul suspus al „Șeriff”-ului își va încheia la fel mandatul. Mulți din conducerea separatistă prestează servicii teroriste în regiunile anexate de ruși din Ucraina. Daunele aduse de separatiști economiei RM sunt enorme. Ei nu plătesc niciun impozit statului moldovenesc. De 20 de ani, artificial și intenționat măresc datoria „Moldovagaz” la „Gazprom”, care a ajuns mai mare ca bugetul anual al RM. Majoritatea contrabandei se face prin Transnistria. Taxele, impozitele și prețurile regionale poartă un caracter de dumping în detrimentul regimului fiscal național.

Unirea corupţilor

Încercările de soluționare pașnică a problemei transnistrene nu s-au soldat cu succes. Politica cedărilor mici și mari în detrimentul național conduce mai mult la separare decât la reîntregire. Programele de încredere finanțate de UE au condus doar la îmbunătățiri minore a infrastructurii sociale și a unor categorii de persoane implicate în proiecte. Până în 2019 transnistrenii nu au manifestat niciun interes față de alegerile din RM, participând doar cu câteva mii de persoane din zona de securitate. Odată cu introducerea votului mixt, numărul votanților a crescut de 8-10 ori. Majoritatea din ei nu știu pentru cine votează.

Sunt dovezi incontestabile că cei doi deputaţi ai lui Şor şi Plaha au fost aleși prin coruperea alegătorilor. Dodon a preluat practica de corupere a transnistrenilor și, cu un acord tacit al autoproclamatului președinte, dar și în schimbul unor licențe eliberate de structurile de stat ale RM pentru contrabandiștii cu țigări, a reușit să cumpere la alegerile prezidențiale vre-o 30 de mii de voturi transnistrene. Acum, cu ajutorul CEC-lui impotent și procurorilor procurați, mafia vrea să repete același scenariu, dar la dimensiuni mai mari.

Fără soluţii magice

Problema transnistreană nu are soluții acceptabile pe termen scurt și mediu. Propunerile politicienilor sunt irealizabile și, deseori, aberante. Recent am auzit de la un concurent electoral o propunere de soluție magică – oferirea de stimulente economice Transnistriei. Să ne amintim, că au mai fost așa propuneri, tot în campania electorală, de a crea acolo zone offshor sau chiar a transmite Transnistria Rusiei în arendă. Nemaivorbind de soluția PSRM de federalizare a RM. Interesant, ce gândește despre asta mintea bâhlită a lui Voronin?

Există o singură soluție integraționistă pentru Transnistria – îmbunătățirea actului de guvernare și sporirea considerabilă a calității vieții în partea dreaptă a Nistrului. Doar în acest caz transnistrenii vor dori să se reîntoarcă în RM. Există și exemplu pe potrivă – Cipru. Mai mulți ani în urmă s-a organizat câte un referendum pentru reîntregire în părțile grecească și turcească a Ciprului. Rezultatul a fost neașteptat. Ciprioții din regiunea de nord au votat pentru reîntregire (și automat intrarea în UE), iar majoritatea ciprioților din UE au fost împotrivă. Așa și la noi, ar trebui să ne căutăm de treburile noastre, iar pe Transnistria s-o băgăm, cum spun matematicienii, în paranteze.


Mihai Roșcovan, președintele Asociației Băștinașilor  din Telenești

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker