Politic

Dodon și Voronin fac presiuni pentru un vot masiv din Transnistria

În imagine: Cetăţeni transportaţi organizat din Transnistria la secţia de votare deschisă în 2019 pentru ei în incinta Palatului raional de cultură din Rezina. Nimeni nu ascundea faptul că pentru vot li se plăteşte o anumită taxă.

Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) a cerut, vineri, 11 iunie, autorităților să asigure participarea la vot cetățenilor de pe malul stâng al Nistrului. Comuniștii și socialiștii i-au acuzat pe rivalii politici pro-europeni că ar încerca să blocheze accesul alegătorilor transnistreni pentru alegerile de luna viitoare. 

„În timp ce partidele de dreapta se luptă săptămâni întregi pentru dreptul diasporei, aflată la mii de kilometri de casă, să voteze la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, aceleași partide fac tot posibilul să încalce acest drept fundamental pentru zecile de mii de cetățeni moldoveni din estul Republicii Moldova”, a spus vineri deputatul PSRM din regiunea transnistreană, Vitalii Evtodiev.

BeCS insistă pe deschiderea a cât mai multe secții de votare pentru cetățenii din stânga Nistrului, aceștia constituind în general votanții lor, ai stângii proruse. La scrutinul prezidențial din noiembrie 2020, Dodon a luat peste 85% din voturile exprimate la secțiile de votare deschise pentru cetățenii moldoveni din stânga Nistrului. De asemenea, PSRM a fost acuzat de plătirea și aducerea organizată la urne a alegătorilor, în înțelegere cu oligarhii locali transnistreni patroni a holding-ului “Sheriff”.

Mădălin Necșuțu

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker