Social

Responsabilitatea colectivă – chezăşia succesului

Reamintim, acum o săptămână, în sala de şedinţe a Primăriei Rezina, s-a desfăşurat, în cadrul unui ciclu de dezbateri publice, o întrunire axată pe o problemă de interes general – protejarea naturii prin susţinerea rolului ecoprotector al spaţiilor verzi.

Întru  a reafirma preocuparea comunităţii faţă de conservarea şi îmbunătăţirea mediului, revenim la subiect, or, în cadrul dezbaterilor de referinţă nu a fost posibil de abordat toate aspectele problemei vizavi de condiţia spaţiilor verzi din teritoriu.

Sincer vorbind, în pofida intenţiilor bune şi a acţiunilor întreprinse, nu totdeauna se reuşeşte îmbinarea utilului şi a frumosului cu beneficiul material. Încă o concretizare: scopul rămâne acelaşi – schimbarea în bine care poate fi asigurată numai asumându-ne eforturi şi responsabilităţi colective. Deci, fără părtinire să vedem în ce măsură izbutim a menţine la Rezina echilibrul  între mediul înconjurător şi dezvoltarea social-economică, în ce fel protejăm natura, cum ne comportăm faţă de această frumuseţe şi acest dar dumnezeiesc? 

Fireşte, întrebările se referă la întreaga comunitate: administraţia publică locală şi locuitorii urbei. 

În perioada sovietică terasa a doua a oraşului era bine pusă la punct. Treptat, însă, centrul oraşului s-a transferat pe terasa a treia. O vreme destul de îndelungată strada Păcii s-a transformat într-un cartier neglijat de administraţie, ceea ce nu se poate spune azi. Teren de sport multifuncţional, drum nou asfaltat, dacă mai amintim frumuseţea brăduţilor plantaţi de ambele părţi ale treptelor ce leagă cele două terase, minunându-ne, totodată, cum de n-a fost nici unul din ei frânt sau smuls din rădăcină, şi mai amintindu-ne de angajamentul domnului primar de Rezina privind revita-lizarea scuarului adiacent locaşului sfânt de pe strada Păcii – poţi afirma, cu unele mici rezerve, că oraşul va mai avea un cartier verde cu impact benefic asupra mediului şi locuitorilor.

Pe terasa a treia la fel nu prea înţelegi multe dacă nu apelezi la comparaţii – ce am avut şi ce avem. Şi în acest caz, cu unele obiecţii cât priveşte speciile de arbori folosite pentru plantare, distanţa dintre copacii sădiţi şi construcţii, cazurile de plantare arbitrară, mai ales a pomilor fructiferi, de către orăşeni, se poate afirma pe bună dreptate că rezinenii au beneficiat de spaţii verzi suficiente ca suprafaţă şi plăcute ca aspect.

A doua la mână, edificiile aveau o singură intrare în faţă, iar în părţi – copaci şi flori. Acum, să luăm ca exemplu două clădiri din centrul oraşului: una, care înainte găzduia o singură farmacie, astăzi încape trei unităţi şi anume farmacie, bancă şi un magazin, fieca-re cu intrarea ei. Farmacia în genere s-a ales cu cea mai mare suprafaţă de teren, locul spaţiului verde de cândva l-a luat pavajul mai mult deteriorat decât amenajat. 

“Optica” de cândva o succed câteva unităţi iarăşi cu acces separat. Evident, aceste transferuri / permutări restrâng bietele suprafeţe verzi. Din cauza cărărilor pavate de la uşă până la trotuar, deoarece avem şi alte oficii, sediu de partid în blocul locativ din centru, degrabă fâşia de arbuşti decorativi va deveni o amintire frumoasă.

Ajunşi la strada Şciusev,    împânzită de gherete, buticuri, markete, inclusiv în zona verde din faţa Centrului de Medicină Preventivă, mă abţin de la opinii personale pentru a nu părea prea categorice. Să-l ascultăm mai bine pe dl Victor Cibotari, consili-er local, Primăria Rezina:

“Iniţial, strada Şciusev a fost planificată ca zonă pietonală, însă pe urmă fiecare face ce vrea – unul plantează, altul taie… Spaţiul e şi aşa aglomerat din cauza pieţei orăşeneşti, iar acum aceste buticuri şi gherete reduc încă mai mult din zona verde. Tot aici, pe un teren privat, se mai construieşte un magazin. Şi cei de la “Jardin” solicită noi spaţii, daţi-ne, voi sunteţi obligaţi să ne daţi. Noi parcări, terenuri… Înainte de a-ţi face magazin, vezi ce-ţi convine şi ce nu-ţi vine la socoteală, dacă nu este teren suficient, alege alt loc, nu pune condiţii ulterior. 

Diminuiază suprafaţa spaţiilor verzi şi parcările neautorizate, construcţiile neautorizate. Se poate face ordine, dar se evită tensionarea relaţiilor. 

Nu sunt delimitări. Trebuie făcute nişte delimitări pentru a prezenta nişte definiţii concrete: care e domeniu public, care e domeniu privat… Nu-i definiţie nici pentru zona verde. 

Alegătorii trebuie să se informeze şi să aleagă omul şi nu sigla, să dea preferinţă candidaţilor independenţi, care, devenind consilieri, nu vor depinde de disciplina de partid. Să aleagă omul concret, să se informeze cine şi cum apără interesele oraşului, inclusiv integritatea şi extinderea spaţiilor verzi, neglijarea sau restrângerea cărora accentuiază puternic riscurile ecologice urbane”. 

 Defrişările. E o problemă pe cât de oportună, pe atât de delicată. O cititoare a ziarului, care categoric nu acceptă tăierile, mai ales doborârea rândului de plopi de lângă fosta şcoală auxiliară, argumentează că arborii trăiesc zeci şi chiar sute de ani, aşa ca Stejarul lui Ştefan cel Mare de la Cobâlea, care nu s-a prăbuşit până acum şi n-a ucis pe nimeni. Nemulţumirile unei părţi considerabile de rezineni pornesc de la lipsa de informare. Opinia publică trebuia pregătită la timpul potrivit.

Mai este ceva: copaci bătrâni, bolnavi, uscaţi au fost şi acum câţiva ani, se puteau realiza tăierile treptat, pe etape, urmate de plantări tot pe etape, consecutiv. Să nu fie atât de vizibil şi de şocant. 

Nu poate fi pusă la îndoială necesitatea curăţării copacilor, fie că trebuie tăiate unele crengi uscate, fie că trebuie rărite nişte ramificaţii prea dese, aproape compacte. Se mai obişnuieşte, la oraş, să fie înlăturate nişte ramuri prea apropiate de blocul locativ sau care umbresc excesiv geamurile. Din păcate, sunt şi excepţii prost inspirate, cazuri de mutilare a unor copaci sănătoşi şi frumoşi, fără dezavantaje pentru ambianţă. Cunosc bine un caz asemănător. 

Locatarii blocului de pe Basarabia 8, scara a doua, s-au bucurat mulţişori ani de un tei ca o floare, după cum se zice despre ceva frumos. Teiului din faţa casei i se uscase două ramuri în ultima vreme, dacă nu erau atât de sus, le retezam noi, dar aşa, ascultători, am aşteptat s-o facă “specialiştii”. Primăvara trecută le-au tăiat, şi pe cele uscate, şi jumătate din cele sănătoase. Au lăsat numai nişte ramuri în vârf, în rest tulpină fără verdeaţă. Nici urmă de frumuseţe, mai ales când înflorea, nici urmă de umbra de altădată. Mai rar aşa exemplu de grijă faţă de natură şi oameni!

Scriam la început de necesitatea axări pe responsabilităţi şi eforturi colective. Ar fi bine să fie aşa şi sperăm să fie. În particular, când ne referim la persoane izolate şi nu la întreaga comunitate, despre ce resposabilităţi să vorbim când din propria iniţiativă ne facem parcare la scară, când parcăm automobilul unde se nimereşte şi unde creştea iarba se face toloacă bătătorită, când la etajul întâi al blocurilor se construiesc pe un cap şi nestingherit coşcogemite verande, balcoane, terase, dacă ne convine – îngrădim o porţiune de teren, ne facem poartă ca nişte gospodari ce suntem.  Pe strada Basarabia s-au plantat cu ani în urmă mai mulţi brăduţi, câţiva din care au rămas fără vârfuri în ajun de Revelion. S-au chircit şi copaci mari n-au mai crescut. Maturii dau vina pe copii, că numai ei ar frânge copăceii de curând plantaţi, numai ei ar rupe crengile. Vina ar fi anume a lor dacă aceşti copii n-ar avea părinţi, bunei, educatori la grădiniţă şi învăţători la şcoală. Dar oare numai copiii se odihnesc pe malul Nistrului, numai ei lasă mizerie în urma lor? Odată stareţul de la Mănăstirea Ţâpova mi-a spus cu tristeţe că după o curăţenie pe teritoriul mănăstirii s-a umplut caroseria unui tractor cu gunoi, adăugând că educaţia unor concetăţeni ajunge numai până la genunchiul broaştei. A mai zis că pe teritoriul mănăstirilor din dreapta Prutului e mare curăţenie. Aşa şi este.

Cu vreo patru ani în urmă am fost în pele-rinaj la Mănăstirea Oaşa. Am ajuns la mănăstirea din munţi într-o vineri, iar sâmbătă era ziua de naştere a stareţului. Printre altele fie spus, acolo se nevoieşte şi părintele Ioan, basarabean de baştină din raionul Rezina. Deci, am fost poftiţi să sărbătorim pe vârful muntelui, mai aproape de Dumnezeu, după cum ziceam. Anevoios drum am avut, credeam că nu rezistăm, dar am ajuns unde ne-am dorit şi nevoinţa noastră s-a schimbat în bucurie. În acel loc de o frumuseţe rară, unde fraţii au fost împreună, a fost proslăvit Domnul şi Neamul prin cuvânt cântat şi cuvânt rostit, am avut parte şi de o agapă frăţească cu daruri aduse de gazde şi de pelerinii basarabeni. 

Înainte de întoarcere la mănăstire, alături de cele câteva măicuţe am strâns tot şerveţelul de hârtie folosit, toate ambalajele, şipurile de plastic le-am pus separat într-o cutie. După cum se zice, n-a rămas fir de aţă în urma noastră. 

Curăţenie şi fru-museţe am găsit, curăţenie şi frumuseţe am lăsat. 

Îmi pare rău că am fost nevoită să vin cu exemple de atitudine faţă de natură care nicidecum nu ne avantajează. De aceea propun să catalogăm aceste alunecări şi rătăciri drept excepţii regretabile şi posibil de depăşit. Vom reuşi!

Cine ştie – îşi reamintelşte, cine nu – memorizează că protejarea naturii este una din lucrările creştine. Ziua de rugăciune pentru mediu este o iniţiativă ortodoxă de rugăciune şi conştientizare pentru protejarea Creaţiei. Biserica îndeamnă creştinii să-şi impună lor şi copiilor lor să respecte şi să protejeze mediul înconjurător, iar pe cei cărora le-a fost încredinţată responsabilitatea guvernării – să acţioneze fără întârziere pentru protejarea şi conservarea naturii create de Dumnezeu. 

Să transpunem în fapte acest îndemn. 

Liuba Catrinici

Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker