Evenimente

Taberele de odihnă şi întremare – doar cu sejur de zi

Odihna copiilor în tabere de vară în sezonul curent este contramandată din cauza pandemiei, în acest sens fiind  emis un ordin al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, a relatat pentru ”C” responsabili de la Direcţia Generală Educaţie Telenești. 

În vara curentă, ca şi în sezonul estival din anul trecut, taberele din raionul Teleneşti vor sta pustii.

Astfel, cele trei tabere de odihnă din raion – de la Mândrești, Crăsnășeni și Ordășei, vor rămâne în stare de conservare, în speranţa că vor activa în anul viitor. După cum ne-a relatat dna Alina Pascaru, șefa  Direcţiei Generale Educaţie Telenești, urmează să funcționeze tabere cu sejur de zi în fiecare gimnaziu, unde copiii se vor afla doar în timpul zilei. Dna Pascaru nu exclude implementarea unui asemenea program și la Biblioteca Publică ”Vasile Alecsandri” din centrul raional, aceste activități fiind tradiționale pe parcursul anilor. 

Dna Maria Furdui, directoarea bibliotecii, ne-a relatat că așteaptă acceptul Centrului de Sănătate Publică din Telenești:

”Noi am organizat o festivitate consacrată Zilei Internaționale a Copilului. Am invitat 20 de copii, însă au venit circa 60. Nu am putut să trimitem acasă pe nimeni, dar am avut mari emoții cu un număr așa de mare de copii”- a menționat dna Furdui. 

Ion  Cernei       

Taguri
Arată mai mult

Vrei să devii membru al echipei săptămânalului CUVÂNTUL? Alege să ne susții cu doar 4 euro.

Stimate cititor! Îți vom fi recunoscători dacă, alegând una din cele trei variante de contribuție, vei susține CUVÂNTUL în misiunea nobilă de informare și schimbare în societate. Vezi pagina de abonare

Abonamente CUVÂNTUL
ContribuitorFanPatron
€4€7€12
Prieten fidel al săptămânalului CUVÂNTUL, pentru cititorii din diaspora:

Abonezi cel puțin 5 persoane (juridice sau fizice) din raioanele Rezina, Orhei, Șoldănești și Telenești, or. Chișinău (școli, biblioteci, biserici, case de copii, ONG-uri, părinți, bunici, rude, profesori etc., etc.) la varianta print a săptămânalului CUVÂNTUL pentru o perioadă de 6 și mai multe luni (un abonament lunar costă 16 lei) și câștigi un set de cărți marca CUVÂNTUL și dreptul la un reportaj foto/video în ziar și / sau pe site-ul cuvintul.md despre viața și activitatea ta sau viața și activitatea unei persoane pe care o consideri demnă de a fi făcută publică. Notă: cadourile pot fi ridicate personal sau redirecționate unei persoane /familii/ instituții la dorința Dumneavoastră.

Ziarul Cuvântul

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Articole similare

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button
WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
Close

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker